Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Ziua Limbii Române marcată la Jurilovca Ziua Limbii Române marcată la Jurilovca
Cu ocazia Zilei Limbii Române, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Școala Gimnazială Jurilovca au organizat vineri, 2 septembrie, împreună cu Asociația OvidiuRO, un eveniment... Ziua Limbii Române marcată la Jurilovca

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Școala Gimnazială Jurilovca au organizat vineri, 2 septembrie, împreună cu Asociația OvidiuRO, un eveniment de lectură pentru copii în cadrul Grădiniței Jurilovca.

Ziua Limbii Române, eveniment care se celebrează pe 31 august, atât în România, cât și în Republica Moldova, devine în fiecare an un prilej de a citi literatură română și de a discuta cu cei mici pe insulele de lectură despre autorii autohtoni.

Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Școala Gimnazială Jurilovca au propus copiilor și părinților atelierul de lectură Zglobiuț de Cristina Grecu, volum ilustrat de Marina Plantus.

„În acest an, am marcat, la Jurilovca, Ziua Limbii Române, citind povești și vorbindu-le celor mici despre cărți și autori români contemporani. Împreună cu Asociația OvidiuRo am reușit să facem din această zi o adevărată sărbătoare a lecturii. Ne-am bucurat să avem alături de noi reprezentanți ai Inspectoratului Județean Tulcea precum și cadre didactice din zece unități de învățământ din Județul Tulcea” a declarat Paula Zaiț, reprezentant al Școlii Gimnaziale Jurilovca și ambasador al județului Tulcea în cadrul programului „Citește-mi 100 de povești”.

„Ideea noastră este ca în fiecare grădiniță din orice colț al județului să existe câte o insulă de lectură, iar copiii să învețe să lucreze de mici cu cărțile, să prindă mai ușor drag de lectură. Sunt convinsă că vom reuși, deoarece există o deschidere foarte mare din partea cadrelor didactice, care au înțeles că este un proiect benefic. Cursurile oferite de OvidiuRO sunt gratuite și ajută la dezvoltarea de diferite activități în sala de clasă, nu doar pe componenta de lectură. În acest moment, ne aflăm la a treia serie de cadre didactice formate în cadrul programului derulat de OvidiuRO.
Ne dorim mult să aducem acest proiect în satele din Delta Dunării, pentru că acolo apar distanțe considerabile și gradul de izolare este mai mare. Ne-am propus ca următoarea activitate pe care o vom derula în cadrul acestui program să se desfășoare într-o școală inima Deltei” a transmis mesajul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea Daniela Delia Porfiriu – inspector școlar pentru educație timpurie.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Tulcea direct implicați în proiectul derualat de Asociația OvidiuRO sunt Viorica Pavel, Inspector Școlar General, Mioara Ranciu, Inspector Școlar General Adjunct și Constantin COCA, Inspector Școlar General Adjunct.
În această perioadă, sub umbrela Zilei Limbii Române, programul propus de Asociația OvidiuRO include ateliere de lectură și întâlniri cu autori și ilustratori români, mini-târguri de carte, multe ateliere de lectură în comunități defavorizate în parteneriat cu echipe locale și edituri românești specializate în carte pentru copii, editura Frontiera, Cartea Copiilor, Trei, Litera, DPH și Corint.

„De Ziua Limbii Române, ne-am propus ca pe insule de lectură din grădinițe să se audă creațiile scriitorilor români clasici și contemporani. Mergem atât în comunitățile rurale, unde sunt foarte puține cărți pentru copii și activități de încurajare a lecturii din primii ani de viață, dar și în zone urbane, unde descoperim din ce în ce mai multe proiecte editoriale ambițioase, librării și biblioteci care au secțiuni dedicate literaturii pentru copii. La fel ca Ziua Lecturii, și Ziua Limbii Române merită sărbătorită în fiecare zi, fondul de carte pentru copii fiind din ce în ce mai valoros și divers”, a subiniat Maria Gheorghiu, președinte Asociația OvidiuRO.

Pentru mai multe idei de lectură, OvidiuRO a lansat Catalogul online „100 de povești!”, unde poate fi găsită o selecție atentă de titluri, atât din literatura universală, cât și din literatura română.

Asociația OvidiuRO
Din 2004, misiunea Asociației OvidiuRO este de a facilita accesul la educație timpurie de calitate pentru toți copiii din România și în special pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile. Asociația mobilizează resurse publice și private pentru a asigura materiale educaționale de calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a le valorifica în activități cu copiii.
Activitățile din cadrul Zilei Limbii Române fac parte din „Citește-mi 100 de povești!”, programul național de încurajare a lecturii în grădiniță și în familie. Prin acest demers, alături de comunitățile locale, grădinițele publice din România devin insule de lectură și natură, unde copiii și adulții descifrează împreună tainele cărților și ale universului și îngrijesc plantele și animalele din jurul lor. Până în prezent, programul OvidiuRO, în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii, dedicat lecturii a ajuns la jumătate dintre grădinițele din România, iar obiectivul principal este amenajarea de insule de lectură și natură, pentru a încuraja lectura în grădinițe și în familie.