Ziua Mondială a Cărţii, la Biblioteca Judeţeană
Actualitate 24 aprilie 2012
Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor, la Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” Tulcea a avut loc lansarea volumelor „Puzzle”, ”Cicluri vicioase şi virtuoase”, „Interferenţa artelor. Critice…” în prezenţa autorilor, Tania Nicolescu, Delia Curteanu, Petre Cichirdan.
De la eveniment nu au lipsit Odiu Dunăreanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Mihai Marinache, membri ai Asociaţiei Scriitorilor « Aegyssus » Tulcea. Au participat, de asemenea, actorii Oana Pisaroglu şi Ionuţ Paul Ştefan de la Teatrul Jean Bart.
Începând cu anul 1998, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice adaugă la sărbătoarea internaţională a cărţii din 23 aprilie, „Ziua Naţională a Bibliotecarului din România”.