Pentru ornitologi și iubitorii de păsări, ziua de 1 Aprilie reprezintă Ziua Internaţională a Păsărilor. Această zi este marcată anual, în cadrul programului UNESCO “Omul şi Biosfera”, nu întâmplător fiind celebrată în aprilie. La 1 aprilie 1906 a fost semnată Convenţia Internaţională pentru Protecţia Păsărilor, unul din primele documente ecologice.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este căminul permanent sau temporar pentru un număr de circa 340 specii de păsări, reprezentând aproximativ 90% din avifauna României.
Pentru a marca Ziua Internaţională a Păsărilor, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a desfăşurat la Centrul de Vizitare din Sulina o acţiune educaţională, împreună cu elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic ,,Jean Bart” și de la Cercul de Ecologie al Palatului Copiilor filiala Sulina, dedicată conștientizării cu privire la importanţa protecţiei păsărilor şi păstrării nealterate a habitatelor acestora. În cadrul activității a avut loc un simpozion având ca element primordial păsările, cântece și poezii, expoziție de desene, joc de rol etc. Acțiunea la care au participat 100 de elevi și cadre didactice s-a încheiat cu vizitarea zonei expoziționale din cadrul centrului. Cu această ocazie a fost lansată invitaţia de participare la evenimentul “Luna Pădurii” – 15 Martie – 15 Aprilie (o măsură de resensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali cu privire la importantă pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic, ce îşi află începuturile în anul 1991).
Un eveniment asemănător a avut loc și la Tulcea, acțiunea s-a desfășurat la Școala Gimnazială nr. 12, în parteneriat cu Asociația Euro Tulcea și școlile din municipiu, unde programul acțiunii a cuprins prezentarea însemnătății evenimentului, poezii și cântece dedicate inaripatelor, mesaje cu îndemnuri de ocrotire a păsărilor, desene, colaje, postere, expoziție de căsuțe și hrănitori realizate de către copii.
În deschiderea evenimentului alături de ceilalți participanți, reprezentantul ARBDD a adresat un mesaj de protejare a biodiversității, a păsărilor în special atât din perimetrul RBDD cât și din zona în care ne desfășurăm existența fiecare dintre noi. Acţiunea s-a finalizat cu amplasarea căsuțelor și hrănitorilor pentru păsări în curtea școlii și în parcul Victoria, din imediata vecinătate, iar copiii au avut bucuria și posibilitatea de a hrăni păsările.
În luna martie a anului 1994, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi-a declarat acordul pentru organizarea în şcoli a Zilei Păsărilor. De atunci, 1 aprilie – Ziua Păsărilor – este sărbătorită în fiecare an în România.
Ziua Păsărilor nu semnifică doar celebrarea semnării Convenţiei, cât şi perioada de migrare a păsărilor din iarnă spre primăvară. Primul eveniment ecologic al lunii aprilie, cu o istorie centenară, are invariabil ca scop, să educe noua generaţie spre a iubi şi a avea grijă de păsările sălbatice.