Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Duminică, 13 septembrie, începând cu ora 10.00, Piaţa Civică din municipiu a găzduit festivitatea prilejuită de aniversarea Zilei Pompierilor din România. Din partea Consiliului...

pompieDuminică, 13 septembrie, începând cu ora 10.00, Piaţa Civică din municipiu a găzduit festivitatea prilejuită de aniversarea Zilei Pompierilor din România. Din partea Consiliului Judeţean Tulcea, la ceremonia desfăşurată cu toate onorurile cuvenite, a participat domnul Mihai Nicolae, consilierul preşedintelui CJ, Horia Teodorescu. Cu acest prilej, au mai fost prezenţi prefectul Marin Bădiţă, înalte feţe bisericeşti precum şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale tulcene.
„În numele preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul Horia Teodorescu, astăzi, la zi aniversară, vreau să îi salut cu respect pe toți „salvatorii“ din acest județ, pe toți cei care activează în acest domeniu, al intervențiilor în cazul unor situații de urgență. Țin să îmi exprim respectul pentru activitatea pe care dumneavoastră o desfășurați în fiecare zi, pentru promptitudinea cu care acţionaţi atunci când datoria vă cheamă,, pentru seriozitatea şi conştiinciozitatea pe care le arătați ori de câte ori vă este solicitat ajutorul. Vreau să vă asigur, și cu această ocazie, că noi, cei din Consiliul Judeţean, suntem în permanenţă preocupaţi de calitatea serviciilor de urgenţă și de binele cetățenilor din tot județul”, a declarat, în cadrul solemn, consilierul Mihai Nicolae.
Pompierii tulceni, de 136 de ani organizaţi la datorie
Prima organizare a pompierilor din judeţul Tulcea s-a făcut în urma Războiului de Independenţă, în conformitate cu legea privitoare la serviciul pompierilor din 1861.
Primul şef al pompierilor tulceni a fost numit, în anul 1879, Gheorghe Gavrilescu şi în anul 1889 prima formaţiune a serviciului de pompieri a oraşului Tulcea devine completă, având în componenţă un sef de pompieri, doi caporali, 13 pompieri şi doi sacagii.
Odată cu dezvoltarea judeţului Tulcea, serviciul de pompieri a fost mărit atât cu personal, cât si cu tehnica de intervenţie, schimbându-şi denumirea în serviciu de incendii şi, mai apoi, în secţie de pompieri militari. Pe tot acest parcurs, structura pompierilor a păstrat forma de organizare pe principii militare, trecând din anul 1949 în cadrul Ministerul Afacerilor Interne, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, aspectele conceptuale si materiale, adaptate la realităţile tehnico-economice.
La sfârşitul anului 2004, structurile pompierilor militari şi cele ale protecţiei civile s-au unit, formând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea, care are în alcătuire, ca structuri de intervenţie, Detaşamentul de Pompieri Tulcea, Secţia de Pompieri Măcin, Staţia de Pompieri Nave Tulcea şi Staţia de Pompieri Babadag, având în dotare autospeciale pentru stingerea incendiilor, pentru salvare de la înălţimi, pentru evacuarea fumului, gazelor si pentru iluminat, pentru descarcerare precum si autocamioane de intervenţie.
Alături de această structură profesionistă, în judeţ sunt organizate cinci servicii private pentru situaţii de urgenţă şi 48 servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă în care îşi desfăşoară activitatea 127 pompieri încadraţi si 1838 de voluntari, având în dotare 19 autospeciale de stingere a incendiilor precum şi 28 de motopompe.
Pompierii români sunt sărbătoriţi în fiecare an pe data de 13 septembrie, prilej de pioasă rememorare a luptei eroice purtată de înaintaşi în 1848, în Dealul Spirii, împotriva cotropitorilor otomani veniţi sa înfrângă, prin forţa armelor, tânăra mişcare revoluţionară a vremii. Această zi a fost legal oficializată după război, apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.