PROPUNERE ILEGALĂ „GÂNDITĂ “DE UN CONSILIER JUDEŢEAN!

DAN-LUCIAN-BALANConsilierul judeţean Daniel Lucian Balan a anunţat că va iniţia o propunere de proiect, propunere ce riscă să aducă sancţiuni şi prejudicii instituţiei pe care o reprezintă
În plină campanie electorală internă în PNL, consilierul încearcă cu disperare să se afirme chiar şi cu riscul de a încălca legislaţia romana dar şi pe cea europeană. Astfel, consilierul a anunţat că va propune câteva amendamente prin care să limiteze accesul societăţilor comerciale din afara judeţului la licitaţiile privind concesiunile unor terenuri agricole deţinute de Consiliul Judeţean.
Acest aspect este interzis de legislaţia europeană, fiind considerat discriminatoriu, dar şi de legislaţia romană. Astfel, conform Legii Concurenţei (21/1996):
Art. 9 (1) Sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, în special: o a) să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici, ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale; o b) să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu fac obiectul aplicării excepţiei stabilite la art. 2 alin. (1) lit. b). (3) În cazul în care organele administraţiei publice centrale sau locale nu se conformează deciziei Consiliului Concurenţei, acesta are posibilitatea de a ataca acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti.
Cu siguranţă, pana şi consilierul Balan a fost conştient că propunerea lui este ilegală şi nu va avea succes în plen însă cu siguranţă că dă bine în faţa unor colegi tulceni agricultori, care visează cu ochii deschişi să pună mâna pe unele concesiuni şi se lasă încântaţi de unele promisiuni, dar aceste aspecte ţin mai mult de alte instituţii ale statului…

Dealtfel consilierul Bălan a fost cel care a iniţiat în mandatul trecut o Comisie oficială pentru renegocierea contractelor de concesiune, comisie ce nu a avut nici un rezultat concret în afară de vorbărie.

2 Răspunsuri la PROPUNERE ILEGALĂ „GÂNDITĂ “DE UN CONSILIER JUDEŢEAN!

  1. cine-o plateste? spune:

    Nr. unic (nr. format vechi) : 9087/327/2016
    Data inregistrarii 09.12.2016
    Data ultimei modificari: 18.04.2017
    Sectie: Sectia civila si penala
    Materie: Civil
    Obiect: plângere contravenţională SERIA PTLX NR.035101
    Stadiu procesual: Fond

    Părţi
    Nume Calitate parte
    SC TRANSPORT PUBLIC SA TULCEA Petent
    INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TULCEA Intimat

    Şedinţe
    18.04.2017
    Ora estimata: 08:30
    Complet: C15
    Tip solutie: Respinge plângerea
    Solutia pe scurt: HOT. 18.04.2017 Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. TRANSPORT PUBLIC S.A. împotriva procesului-verbal seria PTLX nr. 035101 din data de 24.11.2016 întocmit de către intimata INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TULCEA, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea. Pronunţată azi, 18.04.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte
    Document: Hotarâre 18.04.2017

    05.04.2017
    Ora estimata: 08:30
    Complet: C15
    Tip solutie: Amână pronunţarea
    Solutia pe scurt: amână pronunţarea la data de 18.04.2017
    Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 05.04.2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *