Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

14 Noiembrie, Ziua Dobrogei 14 Noiembrie, Ziua Dobrogei
Oficialii Consiliului Județean Tulcea au marcat, ieri, la Tulcea și la Constanța, Ziua Dobrogei, marcată anual la data de 14 noiembrie. În 2023 se... 14 Noiembrie, Ziua Dobrogei

Oficialii Consiliului Județean Tulcea au marcat, ieri, la Tulcea și la Constanța, Ziua Dobrogei, marcată anual la data de 14 noiembrie.

În 2023 se împlinesc 145 de ani de când Dobrogea a revenit la patria mamă, moment care a constituit un pas important spre Marea Unire, idealul românilor de pretutindeni.

Aceasta a venit la sfârşitul secolului al XIX-lea, după o perioadă marcată de ocupația otomană la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. După multe sacrificii umane și momente extrem de tensionate, Dobrogea trece sub administraţie românească.

        Începând cu ora 10.00, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea, au participat la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia Zilei Dobrogei.

„Astăzi, 14 noiembrie, este cea mai importantă zi pentru Dobrogea. Drumul făcut de soldații români de la Brăila, Măcin, Babadag, Tulcea a consfințit alipirea Dobrogei la Patria Mamă și a fost doar al doilea pas până la Marea Unire din 1918. Aici, în spatele nostru, avem un monument minunat, poate cel mai frumos Monument al Independenței din țară. Și el  ne amintește de fiecare dată că toate momentele unei națiuni puternice, suverane, se construiesc prin jertfă. Iar acest Monument care tronează falnic în spatele nostru ne face să nu uităm niciodată acest lucru. De aici, din fața Monumentului, vă spun: «Dragi, tulceni, dragi dobrogeni, la mulți ani!»“, a transmis, în cadrul evenimentului, Mihai Huleni, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.

De la ora 10.30, reprezentanții Consiliului Județean Tulcea au participat la inaugurarea Foișorului Independenței, reabilitat de Primăria Municipiului Tulcea.

Inaugurarea lucrărilor de modernizare ale „Foișorului Independenței” a avut loc la finalul ceremonialului militar și religios organizat cu ocazia zilei de 14 noiembrie 2023, de la Monumentul Independenței.

Ansamblul Baladele Deltei a interpretat cântece dedicate Dobrogei și Războiului de Independență, iar asistența a fost formată din elevii școlilor municipiului și din personalitățile locale prezente la evenimentul dedicat împlinirii a 145 de ani de la alipirea Dobrogei la Statul Român.

 

De la ora 11.00, la sediul Consiliului Județean Tulcea a avut loc festivitatea de premiere a elevilor înscriși la concursul online „Dobrogea, pământ românesc“, ajuns, în acest an, la cea de-a treia ediție.

 „Eu aș dori, în primul rând, să vă mulțumesc tuturor pentru că ați participat la concursurile organizate de Consiliul Județean Tulcea, gândite din perioada pandemiei, atunci când nu era permisă interacțiunea fizică. Aceste concursuri au avut mare succes, mai ales în rândul elevilor din județ, în condițiile în care lor le era mai dificil să vină la Tulcea pentru a participa la competiții. Astfel, online se pot înscrie copii din tot județul și putem afla și noi că avem tineri deștepți, frumoși și talentați în tot județul“, a transmis, în cadrul evenimentului, Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea.

Câștigătorii ediției din acest an sunt: Marele premiu: Teodorov Irina Maria (Palatul Copiilor Tulcea / Clubul Elevilor Babadag); Premiu special (categoria Muzică): Țandără Lavinia (Școala Gimnazială Jijila); Premiu special (categoria Desen): Iacob Ana-Maria (Palatul Copiilor Tulcea); Premiu special (categoria Machetă): Feodot Adriana-Maria (Școala Gimnazială Jurilovca); Premiu special (categoria Poezie): Cernamoriț Andra (studentă ASE București); Premiu de originalitate: Maya Pițigoi (Școala Gimnazială Casimcea).

De la ora 13.00, vicepreședintele Mihai Huleni, a participat la Bienala de Pictură „Alexandru Ciucurencu“, eveniment organizat la Muzeul de Artă, cel mai tânăr proiect propus Consiliului Județean Tulcea de Liceul de Arte „George Georgescu“ și de Institutul de Cercetări Eco – Muzeale „Gavrilă Simion“.

„Este 14 noiembrie și această expoziție nu putea găsi un moment mai bun pentru a fi organizată: pentru că noi, dobrogenii, trăim astăzi, de ziua noastră, cele mai frumoase momente ale devenirii României. Îi felicit pe organizatori, care, ca de obicei, se întrec pe ei înșiși și ne oferă posibilitatea să ne bucurăm de un astfel de eveniment. Și pentru că este Bienala Alexandru Ciucurencu, trebuie să ne mândrim cu toată opera și cu toată activitatea domniei sale și să îl cinstim așa cum se cuvine. La mulți ani tuturor!“, a declarat, în deschiderea evenimentului, Mihai Huleni, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.

De la ora 14.00, administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani și Marius Cristi Mihai, secretarul general al județului Tulcea, au participat la ceremonialul militar și religios organizat la Constanța cu ocazia Zilei Dobrogei.

Evenimentul, realizat la inițiativa președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, are menirea de a marca Ziua Dobrogei, serbată anual pe data de 14 noiembrie.

„Este o onoare pentru noi, Consiliul Județean Tulcea, să participăm, alături de toți dobrogenii, la această mare sărbătoare. Este important pentru noi toți să subliniem faptul că momentul istoric 14 noiembrie 1878 este la același nivel cu 24 ianuarie 1859, dar și cu Unirea cea Mare de la Alba Iulia din anul 1918. Trebuie, de asemenea, să știm că toate acestea nu s-au realizat fără pierderi: în afară de pierderi de vieți omenești, vorbim și despre pierderea altor trei județe din Basarabia de Sud (…) Sute de ani la rând, Dobrogea a fost o casă pentru mai multe etnii, dar și pentru mai multe religii. Noi am știut tot timpul să trăim pe aceste meleaguri și trebuie să fim dați ca exemplu de bună purtare pentru tot ceea ce înseamnă credință, toleranță, multiculturalitate și conviețuire pașnică. (…) La mulți ani, constănțeni! La mulți ani, tulceni! La mulți ani, români!“, a transmis Dumitru Mergeani în cadrul ceremonialului organizat la Constanța.

De la ora 16.00, oficialii Consiliului Județean Tulcea au participat la ședința solemnă comună organizată la sediul Consiliului Județean Constanța, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă.

În cadrul ședinței festive, reprezentanții Consiliului Județean Constanța și ai Consiliului Județean Tulcea au vorbit despre relevanța momentului istoric 14 noiembrie 1878 pentru devenirea României de astăzi.

În acest sens, în cadrul discursului său, Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea, a subliniat importanța marcării acestei date istorice alături de autoritățile din județul vecin.

„Aș dori să vă prezint, pe scurt, istoria colaborării dintre Tulcea și Constanța pentru sărbătorirea acestei zile solemne: totul a început în anul 2018, atunci când toate autoritățile se implicau în organizarea unor evenimente menite să marcheze Centenarul Marii Uniri. Am decis, atunci, să sărbătorim și noi, anual, Ziua Dobrogei, în cadrul unor astfel de ședințe comune. Vă reamintesc tuturor celor prezenți faptul că, în anul 2015, 14 Noiembrie a fost declarată zi națională, cu sprijinul parlamentarilor Dobrogei, dar și cu aportul domnului președinte al Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu“, a spus Dumitru Mergeani.

În continuare, administratorul public al județului Tulcea a vorbit despre importanța recunoașterii meritelor celor care au realizat, prin jertfa lor, toți pașii care au dus la Marea Unire, dar și despre pierderile suferite de România în urma Războiului de Independență.

La Tulcea, începând cu ora 14.00, peste 300 de tulceni au participat la spectacolul „14 noiembrie – Ziua Dobrogei“, organizat de Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea în sala mare a Teatrului Jean Bart.

Spectacolul a fost deschis de Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“ și a continuat cu inedite recitaluri oferite publicului tulcean de Raluca Angel, Nemuritorii și Monica Anghel.