Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

ACUZAŢII LA ADRESA JUSTIŢIEI TULCENE ŞI A PRIMARULUI HOGEA
Fostul consilier local Mihail Anatoli, eliminat în condiţii cel puţin dubioase din Consiliul Local Tulcea susţine că are speranţe că îşi va recâştiga funcţia după apelul depus la Curtea de Apel Constantă. Totodată, în cadrul unei conferinţe de presă, fostul consilier şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care... Mai mult ...
OMAGIU EROILOR NEAMULUI
Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea în parteneriat cu Garnizoana Tulcea au organizat joi, 21.05.2015, începând cu ora 12.00, la Cimitirul Eroilor din municipiul Tulcea o manifestare specială dedicată Zilei Eroilor. Cu această ocazie prefectul judeţului Tulcea, domnul Bădiţă Marin, a ţinut să transmită tulcenilor următorul mesaj: „Mă simt onorat... Mai mult ...
„Spre deosebire de predecesorii săi, actualul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, recunoaşte criza în care se zbate sistemul, deja de ani buni. Conştientizarea unui fapt reprezintă un prim pas spre rezolvarea impasului! În această idee, ministrul a recunoscut că avem nevoie de măsuri sustenabile şi reformatoare, deoarece, în caz... Mai mult ...
Partidul Liberal Reformator are deja organizaţii în toate localităţile din judeţ
Partidul Liberal Reformator are deja organizaţii în toate localităţile din judeţ, a declarat preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Paul Cononov. „Desigur că deocamdată aceste organizaţii sunt tot cu conduceri interimare, până la alegeri. Până la conferinţa judeţeană mai avem ceva de lucru, atunci vom depăşi statutul de interimat al... Mai mult ...
FSLI cere Guvernului să suplimenteze, la următoarea rectificare bugetară, fondurile pentru a se puteadeconta naveta
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere Guvernului României să suplimenteze, la rectificarea bugetară din luna iunie, fondurile pentru acele consilii locale care se confruntă cu probleme financiare, astfel încât acestea să poată deconta cheltuielile cu  naveta personalului didactic. ”Cea mai mare problemă care împiedică unele consilii locale să... Mai mult ...
Sărbătoare la „Jean Bart” – 20 de ani de la înființarea Școlii „Constantin Găvenea”
Miercuri, 20 mai 2015, începând cu ora 17.00, la Teatrul „Jean Bart” din municipiu a avut loc festivitatea prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale „Constantin Găvenea”. Cu acest prilej, din partea Consiliului Județean Tulcea a fost prezent consilierul președintelui Horia Teodorescu, domnul Mihai... Mai mult ...
„ÎNTREBARE Adresată: Domnului Preşedinte Vasile Ciurchea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României.  De către: Deputat PSD de Tulcea, Neviser Zaharcu. Obiectul întrebării: Privarea Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanţa de a efectua procedurile de cardiostimulare cardiacă. Stimate domnule Preşedinte,... Mai mult ...
Carnavalul ”Călătorie prin lumea magică a Basmului” în Piața Civică
În perioada 7 mai – 26 iunie 2015 Ong. CELISEA Tulcea derulează proiectul ”Tineret Activ”, cu finanțare de la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea. Scopul proiectului este promovarea unui stil sănătos de viață prin activități în aer liber și promovarea cetățeniei active în rândul tinerilor prin implicare în activități... Mai mult ...
Carnete de marinar false descoperite în porturile Sulina şi Midia
 În data de 19.05.2015, în jurul orei 09.15, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Sulina asupra unei nave sub pavilion Republica Moldova, sosită din direcţia Turcia, a fost descoperit un carnet de marinar care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic. Verificările au stabilit... Mai mult ...
Jandarmii tulceni aduc omagiul lor eroilor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă
Joi, 21 mai a.c., începând cu ora 12.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea vor fi angrenate în executarea unor  misiuni şi activităţi  pe timpul desfăşurării ceremonialului militar şi religios dedicat sărbătoririi Zilei Eroilor. În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostaşi... Mai mult ...