ŞEDINŢA TRISTĂ DE CARTIER: „În anul 2015 ne încălţam cu cizme de cauciuc atunci când plecăm spre oraş……”

La Tudor Vladimirescu Tulcea europeană există doar virtual, cam ca în minciunile transmise zilnic de cei de prin subordinea Primăriei.
Eternele promisiuni, vorbele dulci preelectorale, aruncatul pisicii spre alţii, nu le ţin de cald tulcenilor cărora Dunărea le prezintă zilnic o altă realitate decât cea din birourile politrucilor locali.
“În anul 2015 ne încălţam cu cizme de cauciuc atunci când plecăm spre oraş, la fel şi când ne întoarcem acasă. Copii la fel, când merg la şcoală, ca să nu râdă colegii de ei că vin din mocirlă. Aşa este adevărul, noi cei din Tudor Vladimirescu stăm la ţară în municipiu. Cei de la trecere de pe şalupa ne tratează ca pe ultimii oameni, suntem şi noi contribuabili, le plătim salariile, nu suntem braconieri” se plânge un bărbat pe nume Popa.
A venit la şedinţa Consiliului civic de cartier la Liceul George Georgescu, un fel de audienţă publică dar cu un nume pompos. În faţă, la catedră, stau înşiraţi că în galantar reprezentanţii unor direcţii din subordinea Consiliului Local.
În sală, oameni de pe la asociaţii de proprietari, stingheri, deşi ei sunt cei care le plătesc salariile celor de la “catedră”.
Ideea poate că nu ar fi rea dacă nu ar fi pusă în practică atât de formal, se vede că nu există decât o comunicare formală, înghesuită. Unii bat câmpii, ridică probleme ce nu au răspuns, asta şi pentru că “oficialii” au avut grijă să reprezinte un singur partid,nici nu mai conteaza care, să nu cumva să creadă lumea din sală că ar mai fi şi alţii care rezolva probleme în oraş, deşi ar fi putut chema lejer reprezentanţi de la Jandarmerie, ENEL, Tulcea Gaz, fără să îşi piardă capitalul electoral, dacă ar fi dorit cu adevărat că oamenii din sală să plece lămuriţi.
Aşa, la întrebările din şedinţele trecute li se spune că toate se vor rezolva, în scurt timp, la anu, de, nu se pot face minuni, bugetul e limitat, mentalitatea şi spontaneitatea la fel.
De exemplu, o femeie ridică, nu pentru prima dată, după cum se înţelege, problema unui gard de la Şcoala 3, gard ce stă să cadă: “Îl avem în vedere, probabil anul viitor se va rezolva” îi răspunde un anume Florentiu Constantin, director pe la Primărie.
“Păi şi dacă o să cadă până atunci?” mai îndrăzneşte femeia.
“Cum o vrea Dumnezeu!” sună răspunsul pur tehnic al angajatului Primăriei.
Revenind la suburbia Tudor Vladimirescu, oamenii se plâng de mocirla din zona pontonului, ar merge măcar nişte piatra pusă acolo.
“Avem piatră, avem un contract sponsorizare de o mie de tone cu o carieră, dar nu avem transport, nu avem maşina mare” se plânge iar directorul Florentiu.
“Luaţi de la partid!” aruncă un cârcotaş din spate.” Păi şi de ce nu închiriaţi?” mai vine cineva cu o soluţie ce probabil este mult prea complicata pentru fişa postului unui director din Primărie…
Ciudat, deşi primesc răspuns favorabil la aproape orice problemă ce nu poate fi transferată la alte instituţii, absente, oamenii nu par optimişti, poate şi pentru că problemele lor nu sunt de ieri de azi, ci de ani de zile. Pe la ei şi pe lângă ele au mai trecut zeci de astfel de răspunsuri favorabile, de promisiuni, au mai venit unii chiar şi cu o maşină de piatră, o mână de asfalt, le-au mai astupat gura, viaţa merge înainte.
La anul vor veni din nou politicieni la ei la poartă,oamenii vor da din cap la fel ca la şedinţă  şi vor trebui să creadă iar în promisiuni, de la toţi şi de la toate, fără prea mari emoţii, pentru că ştiu că totul se va repeta, peste patru ani, peste opt ani, până când vor scăpa de probleme, în sfârşit toate se vor rezolva, pe lumea cealaltă…