SEMNAL (LIPSĂ!) DE ALARMĂ: „Se poate face ceva pentru cetăţenii europeni din Luminiţa?
ActualitateDezvaluiri 29 octombrie 2017 D.C.
Un tulcean stabilit de 14 ani în Italia, Valentin Zamfir, aduce la cunoştinţă prin intermediul unei scrisori deschise o situaţie incredibilă şi în acelaşi timp inacceptabilă în anul 2017 în ceea ce priveşte posibilitatea locuitorilor satului Luminiţa de a comunica cu restul lumii. Mama bărbatului locuieşte în satul Luminiţa (comună Topolog) şi are 76 de ani.
Prezentarea Problemei
„Problema pe care doresc să o prezint şi încerc să o rezolv este privarea posibilităţii mamei mele de a comunica prin intermediul unui mijloc tehnologic modern (telefonie fixă sau mobila) cu orice fel de serviciu social de care ar putea avea nevoie ( poliţie, ambulanta, spitale, autorităţi sau servicii la dispoziţia cetăţenilor, etc. ), inclusiv cu copiii (eu sau soră mea), nepoţii, rudele, vecinii, prietenii, etc.
Această situaţie de imposibilitate de a comunica cu lumea exterioară se răsfrânge asupra întregului sat Luminiţă, această mică comunitate numărând, probabil, în jur de 300 de cetăţeni.
Aceşti cetăţeni au fost lăsaţi în voia soartei din acest punct de vedere (comunicarea cu restul lumii), suportând consecinţele de rigoare ( exemplu: lipsa unui serviciu de urgenţă medicală, apelabil telefonic ).
De ani de zile acest sat numit Luminiţa nu mai beneficiază de serviciul de telefonie fixă, datorită deciziei furnizorului naţional (în măsură la acea dată să ofere acest serviciu) să nu îl mai ofere micii comunităţi a satului Luminiţă.
( Serviciul de telefonie fixă este în majoritatea lumii, şi ar trebui să fie în orice ţară civilizată europeană a nivelul anului 2017, un serviciu public obligatoriu, stabilit de reglementări guvernamentale, serviciu pe care beneficiarii săi îl plătesc oricum, avantajos sau nu, conform contractelor respective între furnizor şi beneficiar, serviciu care în ţările civilizate, de multe ori, face diferenţa între viaţă şi moartea beneficiarilor, serviciu care de exemplu în Italia nu costă deloc puţin, abonamentul lunar pentru telefonie fixă şi internet până la 10 mega costa aproximativ 45 euro lunar, furnizor TIM Italia).
Această decizie a fost luată nu datorită faptului că abonaţii din această mică comunitate nu plăteau facturile de telefonie fixă (în cazul meu am trimis regulat bani mamei mele pentru a plăti factura de telefonie fixă, ca urmare posibilitatea permanentă de a comunica), ci datorită faptului că persoane „necunoscute” au furat cablurile de cupru care făceau legătura între satul Luminiţa şi comună Topolog, drept pentru care, o acţiune care poate fi catalogata foarte uşor drept terorism împotriva locuitorilor acestei comunităţi, şi nu numai, a dus la izolarea impusă de furnizorul de telecomunicaţii naţionale, la timpul respectiv, comunităţii satului Luminiţa faţă de restul lumii exterioare.
Ceea ce se ştie de către toţi locuitorii acestei localităţi, şi, în acelaşi timp, de către toţi furnizorii naţionali de telefonie fixă sau mobilă, este faptul că datorită poziţionării geografice nefericite a localităţii, semnalul de telefonie mobilă este aproape inexistent, drept pentru care am probat toate serviciile de telefonie mobilă existente ( Orange, Vodafone, Telekom, Digi), pentru a avea acelaşi rezultat, semnal inexistent în localitate, dar semnal bun pe dealuri, de la toţi furnizorii de telefonie mobilă. Ceea ce înseamnă că dacă o persoană în vârstă care locuieşte singură are nevoie de asistenta urgenţă în anul de graţie 2017, este nevoită să urce dealurile, (în condiţiile impuse de vârstă şi în condiţiile în care iarna sunt şi 4 metri de zăpadă, pentru a reuşi să apeleze un serviciu de asistenta de orice fel).
Foarte de acord. Doar poziţia geografică este de vină în ceea ce priveşte telefonia mobilă.
Dar telefonia fixă ca serviciu public în 2017, Europa? Nu cred că România este doar o altă ţară bananiera, cred că este doar o scăpare din partea autorităţilor.
Actualul furnizor naţional Telekom afirma, în urma unui e-mail trimis foarte recent pe adresa mea, în urma solicitării mele online pentru unui nou serviciu de abonament telefonic pentru mama mea, că nu poate oferi servicii de telefonie fixă în acest sat numit Luminiţa:
Text copiat din e-mailul meu
reminder_donotreply@telekom.ro
5 sept.
Stimate Domn, Vă mulţumim pentru solicitarea adresată. Dorim, în primul rând, să vă mulţumim pentru interesul manifestat pentru serviciile Telekom. În continuare, vă prezentăm rezultatele reverificării condiţiilor tehnice: Din păcate, particularităţile structurii reţelei la adresa dumneavoastră, nu ne oferă, la această dată, posibilitatea găsirii unei soluţii pentru instalarea serviciului solicitat. Din verificările tehnice efectuate, am constatat că nu avem resurse în această reţea, motiv pentru care cererea dumneavoastră nu poate fi onorată. Cu stimă, Telekom
În altă ordine de idei
Nu se poate face nimic în ceea ce priveşte telefonia mobilă? Ştiu că sunt prea puţini posibili plătitori de abonamente sau prea mulţi însetaţi de cabluri de cupru, dar cine vrea într-adevăr să găsească soluţii pentru comunitate, le găseşte întotdeauna. E suficientă o antenă pe dealul de deasupra satului, sau cabluri îngropate în pământ pentru telefonia fixă (investiţie pe termen lung).
În cele din urmă
Îmi planific de ceva timp, împreună cu mama mea, să deschidem o micro fermă pe proprietatea mamei mele. Dar nu pot să desfăşor o activitate economică la nivelul anului 2017, fără posibilitatea de a comunica în timp real sau în funcţie de necesitate.
Deci, se poate face ceva pentru cetăţenii europeni din această localitate şi pentru cei care vor să întreprindă o activitate care poate crea locuri de muncă şi implicit venituri taxabile în această localitate????
Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi sunt convins că cineva va rezolva această problemă extrem de importantă pentru acesta mică comunitate europeană a localităţii Luminiţă.
Cu respect,
Valentin Zamfir “