AGRODELTA, ACUZATĂ CĂ OTRĂVEȘTE IAR DELTA: FIRMA LUI RECE, PRINSĂ DIN NOU ÎN OFFSIDE!
Actualitate 15 iunie 2018 D.C.
Delta Dunării, rezervație naturală protejată și primul sit Ramsar din România, este otrăvită cu substanțe chimice interzise. Nu este prima dată când firma Agrodelta Sireasa, ce aparține baronului bălților, Traian Rece, este prinsă în flagrant de autoritățile de control
Inspectorii Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării au descoperit la finele lunii mai că firma Agrodelta Sireasa, firma ce aparține fostului senator Trăia Rece, ar fi însămânţat porumb tratat cu substanţe chimice, total interzise pe teritoriul Deltei Dunării.
Agenții constatatori au întocmit un proces verbal de constatare a contravenției, cu o amendă de 12.000 de lei. Dincolo de această amenda simbolică pentru un personaj precum Traian Rece, care a încasat zeci de milioane doar din subvențiile de la A.P.I.A., autoritățile au demarat deja în instanță rezilierea contractelor de concesiune pentru terenurile agricole, nefiind prima dată când se constată otrăvirea deltei cu îngrăşăminte interzise.
Legislația europeană este foarte drastică în ceea ce privește activitatea de agricultură în ariile naturale protejate. Comisia Europeană interzice cu desăvârșire folosirea pesticidelor sau îngrășămintelor chimice, deoarece acestea pot afecta grav viețuitoarele care trăiesc în rezervațiile naturale. Tocmai de aceea singurul tip de agricultură permis în astfel de zone este agricultura ecologică.
Consiliul Judeţean Tulcea a demarat deja acţiunile pentru rezilierea contractelor de concesiune pentru terenurile agricole din Delta Dunării încheiate cu mai multe societăţi comerciale, după ce acestea nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale.
Printre acestea se numără şi contractul de concesiune cu Agodelta Sireasa, firma cunoscutului fost senator Traian Rece, dar şi firma unor bogaţi afacerişti italieni care plătesc sume infime pe terenurile concesionate şi încasează milioane de euro doar din subvenţiile de al APIA, încălcând însă şi legislaţia prin folosirea de substanţe interzise pe teritoriul Deltei Dunării.