ACȚIUNI PENTRU PROTEJAREA FONDULUI PISCICOL

    politia-delteiPoliția Română continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol. Astfel, polițiștii au efectuat 4 controale în Delta Dunării și unul la Marea Neagră, în urma cărora au ridicat 75 de kilograme de pește, 12 kilograme de icre, o ambarcațiune și un motor de ambarcațiune, 4 setci cu fir textil, 10 unelte din plasă monofilament și un pripon de Dunăre, cu 56 de cârlige.

    În perioada 22 — 24 iulie a.c., Poliția Română a continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a comerțului ilicit cu produse piscicole.

    Astfel, polițiștii Serviciului de Poliție Delta Dunării din cadrul Direcției de Ordine Publică — I.G.P.R. au efectuat 5 controale, dintre care 4 în Delta Dunării și unul la Marea Neagră.

    În urma acțiunilor, polițiștii au constatat 4 infracțiuni prevăzute de O.U.G. 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura și au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei.

    Ca măsuri complementare, au fost confiscate sau ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 17.000 de lei, respectiv 75,7 kilograme de pește, dintre care peste 20 de kilograme de sturioni (14 exemplare de păstrugă și nisetru), 12 kilograme de icre, o ambarcațiune și un motor de ambarcațiune, 4 setci cu fir textil, 10 unelte din plasă monofilament și un pripon de Dunăre, cu 56 de cârlige.

    Exemple:

    La data de 23 iulie, în urma controlului efectuat la sediul unei societăți comerciale din orașul Sulina, au fost depistate 10 exemplare de sturion, specia nisetru ( 13,7 kg.), pentru care reprezentanta firmei nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

    În urma expertizării sturionilor de către specialiștii din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare ,,Delta Dunării’ Tulcea, a rezultat faptul că 9 exemplare purtau mărci CWT, implantate în înotătoarea pectorală și atestă că aceste exemplare de sturioni fac parte din proiectul realizat de Universitatea ,,Dunărea de Jos’ din Galați, de populare în Dunăre, în perioada 2006-2015, pentru sprijinirea refacerii stocurilor de sturioni.

    Pe numele reprezentantei firmei a fost întocmit dosar penal.

    Polițiștii au efectuat un control, la data de 23 iulie, la o pensiune din localitatea Sulina, ocazie cu care au depistat 5 exemplare de sturion, speciile păstrugă și nisetru, (6,4 kg.) pentru care administratora firmei nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

    În urma expertizării sturionilor de către specialiștii din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare,,Delta Dunării’-Tulcea, a rezultat faptul că toate exemplarele purtau mărci CWT, implantate în înotătoarea pectorală și atestă că aceste exemplare de sturioni fac parte din proiectul realizat de Universitatea ,,Dunărea de Jos’ din Galați, de populare în Dunăre, în perioada 2006-2015, pentru sprijinirea refacerii stocurilor de sturioni.

    Totodată, au fost identificate 12 kg. de icre, dintre care 10 kg. de icre de crap și 2 kg . de icre de știucă, precum și 11 kg. de pește, produse care au fost confiscate.