Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Atelierul de musical continuă la Casa Avramide Atelierul de musical continuă la Casa Avramide
  Joi, 23 mai 2013, începând cu ora 18.00, la Casa Avramide din str. Progresului nr.32, copiii și tinerii cu vârste între 4 și... Atelierul de musical continuă la Casa Avramide

 

foto ICEM Tulcea

foto ICEM Tulcea

Joi, 23 mai 2013, începând cu ora 18.00, la Casa Avramide din str. Progresului nr.32, copiii și tinerii cu vârste între 4 și 16 ani, îndrăgostiți de lumea muzicii și filmului, sunt așteptați din nou la Atelierul de Musical, susținut de artista Olga Cuculescu.

Atelierul de Musical este un loc în care copiii/tinerii își pot împlini visul de a interpreta un rol de film. Își propune recrearea unor fragmente și personaje din filmele, desenele animate, spectacolele muzicale îndrăgite într-o atmosferă caldă, prietenoasă, plină de entuziasm. Prin arta cântului, mișcarea scenică și arta actorului, participanții își vor valorifica talentele. Jocurile muzicale, vocalizele și experiența scenică îi vor ajuta să se exprime liber și degajat, le vor crește încrederea în propriile puteri. Este conceput intr-un mod atractiv, adaptat intereselor specifice pentru fiecare vârstă: 4 – 6 ani, 7- 11 ani, 12- 16 ani.

Cum va decurge:

Pasul 1: Timp de 15 minute se va viziona un fragment dintr-un film muzical preferat, de exemplu: Do,Re,Mi din filmul Sunetul Muzicii, Game si arpegii, Cât de bine e să fii motan din filmul Pisicile Aristocrate, I see the light din O poveste încâlcită, A whole new world din Alladin sau Think of me din Fantoma de la operă.
Alte exemple de filme preferate: Veronica, Maria Mirabela, Regele Leu, Marry Popins, Cartea Junglei, Frumoasa din Pădurea adormită, Frumoasa și Bestia, Les Miserables
Pasul 2: Alegerea rolurilor
Pasul 3: Vocalize și exerciții de improvizație
Pasul 4: Învățarea piesei muzicale: melodie și versuri

Copiii de 4-6 ani se vor bucura de o variantă a lecției adaptată vârstei, forma principală de învățare fiind jocul muzical cu elemente de dans, jocurile ritmice si acompaniamentul cu instrumente simple de percuție(maracas, tamburină, clopoței).

Arta a fost şi este, de fapt, prioritatea existenţei noastre, declară Olga Cuculescu în Literatură și artă – săptămânal al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 4 aprilie 2013.

Olga Cuculescu este artistă. Originară din Republica Moldova, Olgăi îi place să cânte – este soprană, profesoară de canto, absolventă a secției de interpretare muzicală a Universității Naţionale de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti promoția 2006, îi place să picteze flori, peisaje – a terminat Liceul de Arte I. Vieru din Chișinău, profesează desenul de animație, îi plac copiii – a cântat la Opera Comică pentru Copii din București și a creat Atelierul de musical.

Mergeți Joi, 23 mai, la Atelierul de Musical al Olgăi și fiți artiști pentru o zi!


Biletul costă 20 lei. Rezervările se pot face, menționând categoria de vârstă, la tel. 0240 513249 și e-mail
arta@icemtl.ro