BILANȚ: SOLICITĂRILE PENSIONARILOR MILITARI ȘI CEA A FORMATORILOR AUTO, PRINTRE PRIORITAȚILE DEPUTATULUI ANIȘOARA RADU ÎN 2018

Deputatul PSD Anișoara Radu a prezentat la finele săptămânii trecute sinteza activității parlamentare pentru anul 2018, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Cabinetului Parlamentar, pe strada Victoriei.

„Anul 2017 a fost un an cu multe provocări, un an greu şi important pentru mine ca deputat şi pentru comisia din care fac parte, în speţă Comisia Pentru Munca şi Protecţie Socială.

Am fost cosemnatar la 34 iniţiative legislative dintre care două au fost promulgate şi mă refer la Legea salarizării unitare lege analizată, negociata cu societatea civilă şi cu sindicatele şi votată în primul rând în comisia a cărui membru sunt Comisia Pentru Munca şi Protecţie Socială.

A doua lege promulgata a fost legea privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Tulcea.

Tot pe parcursul anului 2017 am avut şi o serie de declaraţii politice, interpelări amendamente cât şi o moţiune de cenzură despre care cu toţii avem cunoştinţă “a declarat deputatul Anișoara Radu.

O parte importantă în activitatea parlamentară o constituie prezența în teritoriu şi dialogul cu alegătorii din colegiul Tulcea.

„Am avut activitate în circumscripţia electorală Tulcea şi mă refer la audienţe în cadrul cabinetului de la Tulcea sau de la Macin unde cetăţenii, reprezentanţii unor sindicate sau asociaţii au solicitat întâlniri pentru a-mi ridica o serie de probleme de care se lovesc, în general chestiuni funciare, probleme legate de sistemul de sănătate, de învăţământ, probleme sociale.

Doresc să punctez ceea ce le-am explicat şi celor veniţi în audienţe, că pe lângă legea salarizării unitare au fost atinse şi alte ținte din programul de guvernare, şi mă refer la

Eliminarea CASS pentru pensionari, eliminarea impozitului pe venit pentru pensiile până în 2000 de lei, creşterea salariului minim de la 1450 – la 1900 lei şi evident trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

Odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat impozitul pe salarii a scăzut de la 16% la 10% procentului contribuţiilor a scăzut de la 39,25 la 37,25 iar valoarea punctului de pensie a crescut la 1100 lei.

Pensia minim garantată a crescut de la 520 – la 640 lei.

Dintre legile dezbătute şi votate în plenul camerei deputaţilor aş mai enumera şi

Legea prevenirii care obliga autorităţile cu atribuţii de control la informarea, instruirea şi îndrumare a angajatorilor cât şi stabilirea unui plan de remediere pe o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.

Legea uceniciei unde angajatorul care încheie contract de ucenicie cu ucenicii va primi pe perioada derulării contractului 1125 de lei pentru ucenicii cu studii medii şi 1350 de lei pentru ucenicii cu studii superioare.

A fost modificat şi completat articolul 65 din legea 263/2010 în sensul recalculării pensiei anticipate pentru persoanele care s-au pensionat în perioada 2011-2017 “a precizat deputatul PSD.

La capitolul tintelor propuse spre rezolvare cât mai rapid, restante din 2018, doamna deputat Radu aminteşte solicitările venite din partea Federaţiei Naţionale a Formatorilor Auto din România şi din partea Asociaţiei Pensionarilor Militari.

„Doresc să precizez că am şi nemulţumiri pentru faptul că nu am reuşit să rezolv unele solicitări venite din partea Federaţiei Naţionale a Formatorilor Auto din România cât şi din partea Asociaţiei Pensionarilor Militari.

Mă refer la intervenţiile repetate ale Federaţiei Naţionale a Formatorilor Auto din România pentru modificarea ordinului ministrului transporturilor privind normele de autorizare a şcolilor de conducători auto şi la Asociaţia Pensionarilor Militari care au solicitat modificarea legii nr 223/2015 şi OUG 57/2015 privind legea pensiilor militare de stat. (art 109).

Îmi propun ca aceste probleme să fie prioritatea numărul 1 din suma obiectivelor din acest an “.