Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Campusul  Grupului Școlar Topolog, aproape de finalizare Campusul  Grupului Școlar Topolog, aproape de finalizare
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat joi, 30 iulie 2015, la conferința de progres organizată în cadrul proiectului „Campus Școlar, Grup Școlar... Campusul  Grupului Școlar Topolog, aproape de finalizare

topPreședintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat joi, 30 iulie 2015, la conferința de progres organizată în cadrul proiectului „Campus Școlar, Grup Școlar Agricol Topolog, comuna Topolog”.
În cadrul întâlnirii, la care au mai fost prezenți inspectorul școlar general, prof. Dumitru Damian, primarul comunei Topolog, Ion Olteanu, și alți reprezentanți instituționali implicați în proiect, s-a realizat analiza stadiului fizic al lucrărilor şi s-au stabilit măsuri pentru urgentarea acestora, ţinând cont că termenul de finalizare a proiectului este 30.12.2015.
Implementarea acestei inițiative, demarată la modul practic la începutul acestui an, presupune realizarea unui cămin cu 100 locuri pentru elevi, 10 garsoniere pentru profesori şi cantină-club pentru elevi, precum şi reabilitarea clădirii Liceului Tehnologic Topolog, a atelierelor şcoală şi a sălii de sport existente. Lucrările sunt finanţate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, valoarea totală fiind de 13.274.997,67 lei, iar valoarea eligibilă de 10.634.151,54 lei.
Prin realizarea proiectului se creează premizele accesului la educație la standarde europene corespunzător nevoilor lor și resurselor specifice pentru un număr de 350 elevi, din care un număr de 50 elevi aparținând grupurilor de populație dezavantajate.
„Un campus universitar, cu spații de cazare pentru 100 elevi, cu 10 garsoniere pentru cadre didactice, cantină și club cu 100 locuri, cu utilitățile aferente, precum și reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii educaţionale existente constituie un pas uriaș spre progres și, deci, un prilej de mândrie pentru locuitorii comunei Topolog și, implicit, pentru noi, cei din conducerea județului. Nu pot decât să vă doresc să duceți la bun sfârșit implementarea acestui proiect amplu, cu o finanțare europeană pe măsură, de peste 10 milioane de lei. Am convingerea că acest obiectiv va deveni o realitate palpabilă cât mai curând astfel ca, de la anul, elevii din Topolog și, de ce nu, și cei din împrejurimi, să se bucure de condiții noi, la standarde ridicate, în desfășurarea procesului educațional, ceea ce creează și perspective îmbucurătoare în ceea ce privește calitatea actului educațional. Așteptăm, în consecință, și rezultate mai bune la învățătură din această zonă! Mult succes și abia aștept să ne revedem la inaugurarea noului dumneavoastră obiectiv!”, a declarat președintele Horia Teodorescu cu acest prilej.