Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Carnavalul Copiilor „Uniți pentru Copilărie“, de 1 Iunie, în Piața Civică Carnavalul Copiilor „Uniți pentru Copilărie“, de 1 Iunie, în Piața Civică
Sâmbătă, 1 iunie 2019, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Dumitru Mergeani au participat la manifestările desfășurate în Piața Civică  sub genericul... Carnavalul Copiilor „Uniți pentru Copilărie“, de 1 Iunie, în Piața Civică

Sâmbătă, 1 iunie 2019, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Dumitru Mergeani au participat la manifestările desfășurate în Piața Civică  sub genericul Carnavalul Copiilor „Uniți pentru Copilărie“. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Tulcea în parteneriat cu Centrul Cultural „Jean Bart“, Institutul de Cercetări Eco Muzeale „Gavrilă Simion“, Palatul Copiilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta“ Tulcea și Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea.

„Mă bucur să fiu din nou alături de voi, în această frumoasă zi de 1 Iunie. A devenit deja o tradiție ca noi, cei din Consiliul Județean, să organizăm un frumos spectacol dedicat celor mici și, de ce nu, și celor mari.

Voi, dragi copii, reprezentați viitorul nostru, al tuturor. Peste 20 de ani, micuții care astăzi râd în soare și se bucură în piața centrală a municipiului,  alături de noi, vor fi profesori, vor fi medici, vor fi ingineri sau poate mari artiști.

Noi, adulții de astăzi, trebuie să fim permanent preocupați de generațiile care vin din urmă, de cei care reprezintă România viitoare.

De aceea, dar și din dragoste pentru cei mici, vrem și, mai mult decât atât, avem datoria să facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a le face toate zilele cât mai frumoase. Să începem, deci, cu 1 iunie! La mulți ani viitorului nostru!“, a declarat cu acest prilej președintele Horia Teodorescu.

„Ca în fiecare an, micuții tulceni sunt vedetele zilei, iar toate activitățile organizate astăzi vor fi dedicate lor.

Vă invităm, așadar, să stați alături de noi până după-amiază, pentru a vă putea bucura de toate surprizele pe care le-am pregătit pentru această frumoasă zi de început de vară. Sper să vă fie pe plac programul nostru de azi, iar copiii să se bucure din plin de ziua dedicată lor. La mulți ani, dragi copii!“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

Programul evenimentului a cuprins momente artistice susținute de trupe de dans din cadrul Palatului Copiilor Tulcea, demonstrație de dresaj canin, paradă a costumelor, numeroase ateliere, precum și un exercițiu demonstrativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.