Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Pentru a nu avea probleme în perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi minimele măsuri de autoprotecţie: Astfel, la cumpărături manifestaţi prudenţă...

Pentru a nu avea probleme în perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi minimele măsuri de autoprotecţie:

Astfel, la cumpărături manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă, nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi. Pe cât este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături. Păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor. Când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ. Când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi tot teancul de bani, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora. Obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi. Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

 În cazul în care plecaţi de la domiciliu de Paşti, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

–         rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;

–         spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;

–         închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;

–         pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret;

–         atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi;

–         obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

În noaptea de Înviere evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoanele gălăgioase. Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool. Evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră. Alegeţi drumurile intens circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice. Deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane. Nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.

Dacă sunteţi abordaţi de diferite persoane, care vă solicită, nejustificat, sume de bani ori bunuri, ca plată pentru presupuse servicii (deratizare, colectarea gunoiului menajer), nu daţi curs unor astfel de solicitări.

„Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al IPJ Tulcea.

Recomandările pompierilor

  • evitarea supraaglomerării în lăcaşurile de cult;
  • pe timpul desfăşurării slujbelor religioase uşile de acces/evacuare se vor menţine în poziţia deschis, iar cele care se deschid către interior vor fi blocate în poziţia deschis;
  • parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros, ori a autocarelor şi microbuzelor se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie a serviciului în caz de incendiu incendiu;
  • în interiorul bisericilor enoriaşii vor menţine o distanţă de siguranţă faţă de cei din faţa lor, pentru a evita contactul dintre lumânări, hainele sau părul acestora;
  • nu se vor utiliza pentru lumânări – sisteme de protecţie confecţionate din materiale combustibile, care se aprind uşor  – hârtie, folii de plastic etc;
  • în interiorul şi în apropierea bisericilor, lumânările se vor depune numai în locurile special amenajate (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile;
  • instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor sau încăminele de bătrâni din incinta mânăstirilor sau aparţinând de acestea, precum şi persoanele cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, utilizarea focului deschis cât şi privind interdicţia fumatului.

Personalul desemnat pentru organizarea şi desfăşurarea ceremonialului religios va fi instruit asupra respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi a evacuării credincioşilor în situaţii de urgenţă.

La nivelul fiecărei primării personalul din cadrul compartimentului de prevenire al Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă va fi angrenat în acţiuni de prevenire şi stingere a incendiilor pe perioada sarbătorilor pascale.

În cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi eva­cuaţi în ordine spaţiul respectiv, uti­lizând căile de evacuare marcate şi cel mai important sunaţi la 112!