Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Cele mai mari furturi de la cazinourile din lume! Cele mai mari furturi de la cazinourile din lume!
Pe lista celor mai jefuite locuri, clădiri sau spații comerciale din jurul nostru se află mereu locurile unde se află cantități foarte mari de... Cele mai mari furturi de la cazinourile din lume!

Pe lista celor mai jefuite locuri, clădiri sau spații comerciale din jurul nostru se află mereu locurile unde se află cantități foarte mari de bani cash. Evident, aceste cantități de bani nu pot fi stocate decât în conturi bancare, seifuri sau cazinouri. Iar pentru că în cazinouri se află foarte mulți bani, aceste spații ajung să fie ținta hoților și implicit un loc unde au loc foarte multe jafuri organizate. În articolul de astăzi aruncăm o privire asupra celor mai mari furturi de cazino din lume!

 

Stardust, Las Vegas 1992

 

Imaginează-ți că intri în cazino și tot ceea ce faci este să îți verifici ca de obicei lista de clasamente fotbal pentru a vedea ce s-a mai întâmplat în campionatul tău preferat în ultimele zile. Din senin, te trezești într-un context foarte periculos, într-un moment foarte tensionat în care o echipă de hoți intră distrug tot echilibrul și atmosfera unde te simțeai relaxat. Astfel de furturi sunt de obicei oferite ochilor noștri la televizor și în filmele de la Hollywood. Dar furtul de la Stardust din anul 1992, nu se încadrează deloc în standardele descrise de noi.

 

În primul rând, cazul acestui furt nu a fost nici acum rezolvat. Cel mai bine ar fi să îți explicăm despre ce a fost vorba. Furtul a fost realizat de un singur om, Bill Brennan. În luna Septembrie a anului 1992, acesta a reușit să pună mâna pe suma de 500.000 de dolari furându-i din casieria cazinoului. Toate bune și frumoase, acesta a reușit să iasă din cazino cu o geantă plină de bani în mână și s-a făcut dispărut pentru tot restul vieții. Au trecut deja peste 20 de ani de la furt, hoțul nu a fost prin, iar prejudiciul nu a fost niciodată acoperit.

 

Bellagio, Las Vegas, 2010

Dacă vrei să jefuiești un cazino, ar fi păcat să nu mergi în Las Vegas unde sunt cele mai mari cazinouri din lume, cu cele mai mari încasări. De aceea majoritatea furturilor uriașe din cazinouri au avut loc în Las Vegas. Bellagio este un cazino foarte cunoscut care de-a lungul timpului nu a făcut altceva decât să se dezvolte și să capete tot mai multă recunoaștere mondială. Furtul din Bellagio din 2010 a avut o valoare de 1.5 milioane de dolari, dar hoțul nu a reușit să se bucure de câștigul său.

 

De ce? Din păcate, Anthony Carleo a reușit să fure 1.5 milioane de dolari aceasta fiind valoarea în chipsuri de Poker. Intenția sa era de a schimba aceste chipsuri la casieria cazinoului după ce apele s-ar fi liniștit. Acest lucru nu putea fi făcut deoarece toate chipsurile din cazino sunt urmărite deci dacă cineva ar fi venit la cazino cu un singur chips, acesta ar fi fost identificat ca fiind furat.Anthony a făcut greșeala de a încerca să le vândă online, iar asta l-a făcut să fie prins de către autorități.

 

Ritz, London 2004

 

De data aceasta ne-am confruntat cu un furt inteligent care a reușit să bage foarte mulți bani în buzunarele celor mai inteligenți hoți din lume. Aceștia au intrat în Ritz și au început să se joace la Ruletă. Trucul lor se afla în telefoanele mobile unde erau montate niște lasere care scanau ruleta și printr-un program de calculator, puteau prezice care va fi rezultatul. Laserele calculau viteza și cumva ar fi reușit să prezică pe ce număr va ateriza bila.

 

Au reușit să câștige mai bine de 1.3 milioane de lire sterline în 48 de ore. Au fost prinși, trimiși în judecată, dar pentru că nu au trișat, nu au furat și nici nu au distrus proprietatea cazinoului, aceștia au fost eliberați și au putut să se bucure de câștigul pe care l-au obținut.

 

Circus Circus, Vegas, 1993

 

Furtul de Circus Circus a fost manevrat de o femeie, fiind și una dintre femeile care a petrecut cel mai mult timp pe lista de oameni urmăriți. Prejudiciul adus cazinoului a fost de 2.5 milioane de dolari. Cum s-a întâmplat? Heather Tallchief era șoferul mașinii blindate care transporta toți acești bani la locul sigur. Întro zi, Heather s-a hotărât să ducă mașina atât de departe încât să se poată bucura de bani.

După ce timp de 12 ani, Heather nu a putut fi prinsă, aceasta s-a predat și a dezvăluit toată povestea autorităților. Iubitul ei ar fi obligat-o să recurgă la un act de furt, iar apoi acesta a părăsit-o, nu i-a oferit niciun ban și a lăsat-o să aibă singură grijă de copilul lor încă nenăscut.

 

Crown Casino, Melbourne, 2013

Cel mai misterios furt sau tentativă de furt aparține unui jucător a cărui nume nici măcar nu îl cunoaștem. Tot ceea ce știm este că acest jucător s-a folosit de sistemul de supraveghere pentru a se uita în cărțile altor jucători. A fost nevoie de minim doi oameni care să participe la acest furt deoarece cineva trebuie să manevreze camerele și să se uite în cărțile jucătorilor, dar și să transmită această informație celui care se juca la masă.

 

După ce acest individ a continuat să câștige la mesele VIP, cazinoul a decis să îi restricționeze accesul la cazino, dar nu au putut să îl oblige să returneze banii. Acesta a reușit să câștige peste 32 de milioane de dolari, iar șeful securității de atunci a fost concediat. Echipa cazinoului încă nu știe cum s-a produs hackingul și cum au reușit cei doi să manipuleze sistemul, dar nici dacă vreun angajat a fost implicat.

 

Concluzie

 

Există mai multe modalități prin care poți pleca cu foarte mulți bani din cazin, dar sfatul nostru este să continui să te joci de plăcere pentru că indiferent de suma furată, tehnologia din prezent nu îți mai acordă prea multe șanse să scapi fără să fii pedepsit.