Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Centenarul relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România, sărbătorit la podul peste Dunăre Centenarul relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România, sărbătorit la podul peste Dunăre
Joi, 26 august 2021, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Tedorescu, a participat, în zona șantierului Pod suspendat peste Dunăre, la ceremonia dedicată aniversării a... Centenarul relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România, sărbătorit la podul peste Dunăre

Joi, 26 august 2021, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Tedorescu, a participat, în zona șantierului Pod suspendat peste Dunăre, la ceremonia dedicată aniversării a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România. Președintele Horia Teodorescu a răspuns astfel invitației adresate de Excelența Sa, Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București.

Ceremonia a marcat finalizarea platformei de lucru catwalk a podului suspendat Tulcea-Brăila în anul aniversării centenarului relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România. Podul este construit prin asocierea dintre companiile IHI Infrastructure din Japonia şi Astaldi din Italia iar construcţia se desfăşoară folosind cele mai avansate tehnologii din Japonia.
„Astăzi, vedem rezultatele concrete ale profesionalismului și corectitudinii japoneze, concretizate în evoluția lucrărilor la cea mai importantă investiție derulată în județul nostru în ultimele decenii.
Pot spune cu sinceritate că realizarea podului de peste Dunăre a reprezentat cel mai important obiectiv de investiții pe care l-am propus încă din momentul în care am preluat conducerea Consiliului Județean Tulcea și am depus toate eforturile pentru ca acesta să devină realitate.
Podul dintre Tulcea și Brăila este o investiție magistrală, pornită inițial dintr-o dorință ce părea să fie numai o speranță cu slabe șanse de realizare. Deși nimeni nu acorda credit acestui proiect, eu am crezut încă de la începutul activității mele în administrația publică locală că podul peste Dunăre va deveni realitate.
Am onoarea de a îi felicita pe reprezentanții antreprenorului general, Asocierea Astaldi SpA – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd, pentru modul exemplar în care reușesc să deruleze lucrările de construcții și pentru faptul că, în fiecare zi, ne arată ce înseamnă precizie și profesionalism“, a declarat președintele Horia Teodorescu.