Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC ȘI EFECTUAREA, FĂRĂ DREPT, DE OPERAȚIUNI CU PRODUSE CU EFECTE PSIHOACTIVE CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC ȘI EFECTUAREA, FĂRĂ DREPT, DE OPERAȚIUNI CU PRODUSE CU EFECTE PSIHOACTIVE
La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au pus... CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC ȘI EFECTUAREA, FĂRĂ DREPT, DE OPERAȚIUNI CU PRODUSE CU EFECTE PSIHOACTIVE

La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au pus în aplicare, în patru dosare penale, 11 mandate de percheziție domiciliară, în județele Tulcea, Brăila, Galați și Constanța, inclusiv într-o unitate de penitenciar.

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că 8 persoane, aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea, ar fi procurat (de la alte persoane cercetate în cauză) și deținut, în vederea comercializării, diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) și substanțe cu efect psihoactiv (ADB – Butinaca) sub forma unor hârtii impregnate.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Constanța și Galați, ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, al polițiștilor de penitenciare din cadrul Penitenciarului Tulcea și al polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.