Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Comunicat de presă: „Cupa Înfrăţirii”, ediţia 2019 Comunicat de presă: „Cupa Înfrăţirii”, ediţia 2019
La finalul acestei săptămâni, respectiv sâmbătă, 14 septembrie 2019, începând cu ora 16.30, stadionul Delta din municipiu va fi gazda primului turneu de fotbal... Comunicat de presă: „Cupa Înfrăţirii”, ediţia 2019

La finalul acestei săptămâni, respectiv sâmbătă, 14 septembrie 2019, începând cu ora 16.30, stadionul Delta din municipiu va fi gazda primului turneu de fotbal trilateral între echipe reprezentative din ţările vecine România, Republica Moldova şi Ucraina. Proiectul „Cupa Înfrăţirii” ediţia 2019, finanţat parţial de Consiliul Local Tulcea conform prevederilor din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, şi-a propus lansarea unei competiţii sportive între echipele reprezentative din cele trei ţări vecine şi anume România, Moldova şi Ucraina, cu reprezentare din oraşele Tulcea, Cahul şi Izmail. Competiţia va fi organizată cu scopul de a strânge relaţiile de bună vecinătate şi înfrăţire şi prin intermediul sportului şi anume fotbalul.

„Fotbalul este Sportul-Rege ce înfrăţeşte popoarele şi naţiunile lumii, respectând legile jocului şi fair-play-ul faţă de adversar. Astfel, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea a generat Cupa Înfrăţirii, care, prin intermediul fotbalului, ne va aduce mai aproape de fraţii noştri de peste Dunăre dar şi de peste Prut. E o primă ediţie a acestei cupei şi ne dorim să îi dăm continuitate peste ani”, a declarat managerul de proiect, Petre Badea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea.

Competiţia „Cupa Înfrăţirii” la fotbal se doreşte a fi benefică fenomenului sportiv şi fotbalistic dar şi relaţiilor trilaterale între cele trei ţări, respectiv oraşelor Tulcea, Cahul şi Izmail din România, Moldova şi respectiv Ucraina Obiectivul specific al proiectului este acela ca prin selecţii succesive să se formeze o echipă de fotbal reprezentativă a municipiului Tulcea, cu jucători legitimaţi sau nelegitimaţi, de la cluburi sportive sau amatori, care să reprezinte municipiul în această competiţie.

Program

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, Ora 16.30 -19.00 Disputarea meciurilor de fotbal din cadrul Cupei Înfrăţirii:

16.30, Tulcea – Cahul,

17.15, Cahul – Izmail,

18.00, Izmail – Tulcea.

Ora 19.00 – 19.15 Festivitatea de premiere, declaraţii de presă.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea este persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, autonomă, neguvernamentală şi neutră din punct de vedere politic, religios şi etnic. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea este membru afiliat FRF, fiind o structură sportivă de interes local, persoană juridică de drept privat, având drept scop organizarea, coordonarea şi controlul activităţii fotbalistice în judeţul Tulcea, cu excepţia competiţiilor organizate de FRF şi/sau LPF, singura autorizată în acest scop în teritoriul său de competenţă, conform Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 şi Statului FRF.

Persoană de contact: Manager de proiect Petre BADEA Tel: +40747033655