Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Concursul „Micul Agricultor“ și-a desemnat câștigătorii Concursul „Micul Agricultor“ și-a desemnat câștigătorii
Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea, a participat, astăzi, începând cu ora 11.00, la festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a doua ediții... Concursul „Micul Agricultor“ și-a desemnat câștigătorii

Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea, a participat, astăzi, începând cu ora 11.00, la festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a doua ediții a concursului „Micul Agricultor“.

La acest concurs online, organizat de Consiliul Județean Tulcea, s-au înscris tineri care au plantat, în grădină sau într-o jardinieră, o plantă pe care au îngrijit-o. În plus, ei au fotografiat fiecare stadiu de evoluție a plantei și au realizat un colaj care să ateste activitatea desfășurată.

Zeci de copii s-au înscris în competiție, zece dintre aceștia fiind declarați câștigători de către comisia de specialitate.

„Mă bucur să văd în sală copii care au mai participat la concursurile noastre, care au mai fost premiați, dar și tineri care vin pentru prima data la o festivitate de premiere, ceea ce înseamnă că am reușit să atragem cât mai mulți tineri în acest «joc interactiv», acest «joc online». Mă uitam peste lista de câștigători și avem tineri de toate vârstele: de la copii de la 7 ani și până la elevi la 16 ani. Vreau să le mulțumesc și părinților, dar și îndrumătorilor care i-au ajutat și care îi susțin tot timpul să participle la astfel de acțiuni“, a transmis, în cadrul evenimentului, administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani.

Câștigătorii concursului „Micul Agricultor“:

Cerșamba Mihai, în vârstă de 10 ani, din comuna Niculițel
Ciobanu Maria, în vârstă de 8 ani, din comuna Izvoarele
Feodot Adriana-Maria, în vârstă de 13 ani, din comuna Jurilovca
Ganea Denisa, în vârstă de 13 ani, din comuna Casimcea
Iftode-Petcu Casian, în vârstă de 16 ani, din orașul Babadag
Lesnic Rebeca Ionela, în vârstă de 11 ani, din municipiul Tulcea
Livinschi Bianca, în vârstă de 13 ani, din municipiul Tulcea
Niță Cristian, în vârstă de 7 ani, din municipiul Tulcea
Pîslaru Ștefania-Emilia, în vârstă de 9 ani, din municipiul Tulcea
Ungureanu Sebastian Georgian, în vârstă de 9 ani, din municipiul Tulcea