Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Concursul Naţional de Poezie „Panait Cerna”, ediţia a XLV-a, poezie și emoție Concursul Naţional de Poezie „Panait Cerna”, ediţia a XLV-a, poezie și emoție
Cea de-a XLV-a ediție a Concursului Național de Poezie “Panait Cerna”, lansată în data de 16 septembrie a.c. și având ca termen de jurizare... Concursul Naţional de Poezie „Panait Cerna”, ediţia a XLV-a, poezie și emoție

Cea de-a XLV-a ediție a Concursului Național de Poezie “Panait Cerna”, lansată în data de 16 septembrie a.c. și având ca termen de jurizare perioada 28-30 noiembrie a.c. și-a concluzionat lucrările, un prim anunț public cu privire la destinația premiilor fiind efectuat deja, în fața unui public restrâns, dar devotat poeziei și literaturii, sâmbătă, 30 noiembrie, în cadrul unui eveniment desfășurat la Casa Avramide din municipiu. La eveniment au participat membrii juriului, adică domnul Ovidiu Dunăreanu, în calitate de președinte, membru al Uniunii Scriitorilor din România, alături de care s-au aflat doamnele Diana-Dobrița Bîlea, critic literar și romancier, membră a U.S.R., dar și doamna drd. Elena Bălășanu, laureată a ediției trecute a concursului.

Premiul “Panait Cerna”, în valoare de 1000 de lei a fost oferit unei participante din Ialomița, Slobozia, doamna Silvia-Ioana Sofineti, profesor de limba română. Toate celelalte distincții din cadrul concursului au fost, de data aceasta, meritul generațiilor tinere, fiind destinate de către membrii juriului unor participanți aflați în faza studiilor liceale. Un nume cunoscut pentru distincțiile primite la multe din concursurile naționale de poezie, Denisa-Paula Arcip, din Suceava, este câștigătoarea Premiului “Ars Poetica”, în valoare de 700 de lei. Premiul “Euterpe”, patronat de muza poeziei lirice, a fost oferit unui nou talent, remarcabil prin sensibilitate și conținut, este vorba de domnișoara Paula-Cristina Tecșilă, din Craiova, Dolj, premiul fiind în valoare de 700 de lei. Introdus pentru prima oară în regulamentul concursului, Premiul “Aegyssus”, dedicat cu precădere tulcenilor, dar și participanților care prezintă creații sugestive pentru specificul cultural, istoric și natural al județului Tulcea, a fost oferit domnișoarei Sara Cristina Iordan, elevă a Liceului Teoretic “Grigore Moisil”, clasa a X-a, premiul fiind în valoare de 500 de lei. Cele două Mențiuni acordate în cadrul concursului nominalizează pe Vlad Berariu, Suceava – Mențiune I, în valoare de 400 de lei -, dar și pe tulceanca Irina Niculescu, elevă a Colegiului Dobrogean “Spiru Haret”, care a primit distincția Mențiune II, în valoare de 300 de lei.

Ediția curentă a concursului a înregistrat nu mai puțin de 104 participanți, de toate vârstele, dar în majoritatea lor –aproape două treimi- elevi de liceu. Forța creatoare a tinerelor generații este un semn bun pentru viitorul poeziei românești, tinerii având o îndrăzneală necenzurată, vie și nestructurată formal. Ca o apreciere generală a juriului a fost constatarea că se simte lipsa unor mentori care să susțină și să îndrume acești tineri în demersul lor creator și, ca un efect general, juriul a putut observa un nivel mai ridicat la lucrărilor participante primite din partea unor elevi care activează pe lângă cercuri sau cenacluri literare, care, cel mai adesea funcționează în cadrul școlilor. Lucrările primite în concurs, dintre care două din afara granițelor țării, din Ucraina, respectiv Republica Moldova, au acoperit o mare gamă de stiluri și forme, participanții preferând totuși poezia în vers liber.

Organizat initial de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Tulcea și preluat, în virtutea unei reorganizări administrative, de Centrul Cultural “Jean Bart” Tulcea, Concursul Național de Poezie “Panait Cerna” a fost inițiat de regretatul poet tulcean Olimpiu Vladimirov și s-a desfășurat neîntrerupt vreme de patruzeci și cinci de ediții. Pentru a sublinia importanța acestui concurs în viața culturală tulceană, anul acesta, Centrul Cultural “Jean Bart”, a organizat, cu sprijinul Institutului de Cercetări Eco Muzeale “Gavrilă Simion”, sâmbătă, 30 noiembrie, cu începere de la ora 14.00 un eveniment intitulat “Poetice…și alte delicii”, desfășurat la Casa Avramide. Evenimentul a cuprins momente de lectură poetică susținute de Sara Cristina Iordan, de actorul Mihai Gălățan, precum și de doamna drd. Elena Bălășanu,  dar a adus și vești din lumea vieții cărților – o nouă ediție a romanului “Lumina îndepărtată a fluviului” semnat de Ovidiu Dunăreanu, precum și lansarea romanului “Fântână în cer”, semnat de Diana-Dobrița Bîlea, dar și a volumului de versuri “Cântec promis”, volum semnat de Bogdan Pascal și apărut cu sprijinul Centrului Cultural “Jean Bart” Tulcea, ca un omagiu adus memoriei fondatorului Concursului Național de Poezie “Panait Cerna”, poetul Olimpiu Vladimirov.

 

Referent cultural Bogdan Pascal