Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Proiectul de hotărâre vizează introducerea unor noi clauze care să facilitate rezilierea contractelor celor rău platnici. Modificările se referă la documentaţia – cadru pentru...

Proiectul de hotărâre vizează introducerea unor noi clauze care să facilitate rezilierea contractelor celor rău platnici. Modificările se referă la documentaţia – cadru pentru concesionarea terenurilor piscicole şi agricole din Delta Dunării care aparţin domeniului public al judeţului Tulcea.

Astfel, Concedentul va fi îndreptăţit să perceapă majorări de întârziere pentru neachitarea la termenul de scadenţă a plăţii redevenţei faţă de momentul exigibilităţii plăţii, conform art. 3.1. Nivelul majorărilor de întârziere este stabilit anual prin hotărârea Consiliului Judeţean Tulcea de stabilire a taxelor şi tarifelor reprezentând venituri proprii ale Judeţului Tulcea.

Neplata redevenţei de către Concesionar în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 3.1 conferă Concedentului dreptul de a considera Contractul reziliat de plin drept fără a fi nevoie de nici o altă formalitate sau de intervenţia unei instanţe judecătoreşti. Concesionarul va rămâne obligat şi după rezilierea Contractului la plata redevenţei datorate până la momentul retragerii concesiunii precum şi la plata de majorări de întârziere.

Nerespectarea de către Concesionar a obligaţiei de plată a redevenţei datorate în baza prezentului contract, la scadenţă stabilită, obliga pe acesta la plata unor majorări de întârziere conform art. 3.3 de mai sus. Majorările calculate conform dispoziţiilor contractuale pot depăşi suma asupra căreia poarta.

Pentru contractele aflate în derulare, a căror clauze privind nivelul majorărilor de întâziere sunt diferite de actuala reglementare, concesionarii pot solicita încheierea de acte adiţionale.