Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Construcţiile în proiectul „Bursa de peşte“ încep într-o lună Construcţiile în proiectul „Bursa de peşte“ încep într-o lună
Şeful Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, Cristinel Gherghişan, spune că în aproximativ o lună vor începe lucrările pentru realizarea obiectivelor de investiţii propuse... Construcţiile în proiectul „Bursa de peşte“ încep într-o lună

Şeful Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, Cristinel Gherghişan, spune că în aproximativ o lună vor începe lucrările pentru realizarea obiectivelor de investiţii propuse prin proiectul „Bursa de peşte“.

Licitaţiile s-au încheiat, lucrarea a fost adjudecată, iar contractul a fost semnat în data de 3 septembrie 2014. Câştigătorul: o asociere între SC Fil Construct SRL, SC Concept Structure SRL, SC Moa Boats SRL, SC Naval Total Management SRL (lider al asocierii fiind Fil Construct).

Suma lucrărilor ce urmează a fi realizate în cadrul amplului proiect are o valoare de 17.888.504,05 lei (conform contractului).

În termen de 20 de zile va fi depus proiectul de lucrări, urmând ca, mai apoi, să fie obţinută autorizaţia de construire, după care va începe construcţia. „Aproximăm că lucrările vor începe în maxim o lună“, spune Cristinel Gheorghişan, şef al ANPA.

„Acum activitatea de colectare a peştelui se derulează prin punctele de debarcare sau de colectare, făcând astfel imposibilă monitorizarea reală a cantităţilor pescuite, cât şi stabilirea preţului real pe specie. Aceste investiţii despre care discutăm astăzi vor aduce beneficii reale pentru pescarii din Delta Dunării şi pentru familiile acestora. Este un proiect ambiţios şi nu pot decât să îi felicit pe cei care au adus proiectul până aici şi să îmi exprim speranţa că acest proiect va deveni cât mai repede realitate“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Prin acest proiect va fi construit corpul principal de clădire (Bursa de peşte) ce urmează a fi amplasat în municipiul Tulcea, pe strada ing. Dumitru Ivanov şi care va avea peste 1.800 de metri pătraţi.

De asemenea, va exista şi un ponton de acostare pentru navele de transport al peştelui care va deservi Bursa de Peşte  din Tulcea.

Tot la capitolul construcţii, va fi construit şi un punct de colectare la Chilia Veche (370 de metri pătraţi). Acesta va funcţiona ca o clădire – anexă a Bursei şi va avea şi un ponton de acostare a navelor utilizate pentru transportul peştelui.

În cadrul aceluiaşi proiect vor fi achiziţionate trei nave frigorifice cu o capacitate de 10 tone şi patru autoutilitare frigorifice, cu o capacitate de 3,5 tone (pentru transportul peştelui).