Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ARHIRE ŞTEFAN – MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, a rezultat faptul că în dimineaţa zilei de 1.12.2013, în jurul orelor 03,00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, după ce s-a distrat la o discotecă din localitatea Greci, jud. Tulcea, inculpatul ARHIRE ŞTEFAN – MARIUS, de 29 de ani, a înjunghiat, în faţa localului unde a petrecut, victima V.D., de 25 de ani, cu un cuţit în zona spatelui, provocând moartea acesteia. Echipajul de prim ajutor sosit la faţa locului nu a mai putut decât să constate decesul victimei.
La data de 2.12.2013, faţă de ARHIRE ŞTEFAN – MARIUS, s-a luat măsura preventivă a reţinerii, iar la aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile, cerere care a fost admisă, dată de la care cercetările au fost continuate cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.