CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A DANSULUI – 29 APRILIE “FLASHMOB” – DANS POPULAR

    Cu ocazia Zilei Mondiale a Dansului ce se celebrează în fiecare an pe data de 29 aprilie, Primăria Municipiului Tulcea, Ansamblul Artistic “Baladele Deltei”, Ansamblul Folcloric “Doruleţul” au pregătit tulcenilor un moment inedit, ce va avea loc în Piaţa Civică, miercuri, 29 aprilie 2015, începând cu orele 1830, sub denumirea de „Flashmob” de dansuri populare.

    Evenimentul este unul de socializare, dar scopul principal este acela ca oamenii să-şi arate bucuria izvorâtă din dans. “Flashmob” este , de regulă un eveniment spontan, de scurtă durată , la care publicul este invitat să ia parte . Debutul a fost în urmă cu  vreo 200 ani, dar după anul 2000, europenii l-au reluat sub forme diferite.

    Aşa cum a zis Israel Galvan în mesajul transmis anul acesta cu ocazia acestei zile că: ”Văd oamenii mişcându-se atunci când merg pe stradă, când apelează la un taxi, atunci când se deplasează în moduri diferite. Şi toți dansează! Ei nu ştiu, dar toate acestea reprezintă dansul! Aş dori să strig la ei: sunt oameni care încă nu știu! Toți dansăm! Cei care nu dansează sunt ghinionisti, sunt morți, ei nu simt sau nu suferă!”, organizatorii aşteaptă tulcenii la Flashmob-ul local,  un  eveniment  sărbătoresc care va începe la orele 1830.

    Ziua Mondială a Dansului a fost instaurată în 1982, la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului. Data aleasă este data naşterii lui Jean Georges Noverre (1727-1810), creatorul baletului de acţiune şi promotorul Dansului ca Artă Independentă.

    Prin celebrarea Zilei Mondiale a Dansului în lume se doreşte atragerea atenţiei asupra acestei arte. În această zi, companii artistice de profil, şcoli de coregrafie, organizaţii şi persoane particulare sunt invitate să realizeze evenimente adresate unui public larg. Obiectivele Zilei Mondiale a Dansului, ca şi ale Mesajului, sunt de a reuni lumea dansului, de a omagia dansul, de a-i celebra universalitatea, şi depăşind toate frontierele politice, culturale şi etnice, să cheme întreaga omenire în spiritul prieteniei, al păcii, în numele Dansului, limbaj universal.

    Anul acesta mesajul cu ocazia acestei zile a fost transmis de dansatorul şi coregraful spaniol Israel Galvan:

    „ Carmen Amaya, Valeska Gert, Suzushi Hanayagi, Michael Jackson … eu le văd ca pe nişte turbine generatoare de energie şi acest lucru mă face să mă gândesc la importanţa coregrafiei pe acea energie a dansatorului. Probabil, cel mai important lucru  nu este coregrafia, ci în mod special energia, prin furtuna pe care o declanşează.
    Îmi imaginez o bobină Tesla care le atrage pe toate şi care emite o rază de vindecare, provocând o metamorfoză în trupurile lor: Pina Bausch ca o călugăriţă, Raimund Hoghe transformat într-un gândac, Vicente Escudero într-o insectă şi chiar Bruce Lee într-un centiped.
    Am dansat primul meu duet cu mama mea, însărcinată în şapte luni. Poate părea o exagerare. De asemenea, de cele mai multe ori dansez singur, îmi imaginez că sunt însoţit de fantome care mă fac să renunţ la rolul meu de „dansator al singurătăţii”.

    Când eram mic nu-mi placea dansul, dar a fost ceva care a venit din mine natural şi uşor. Aproape instinctiv. De-a lungul timpului am realizat că dansul vindeca, a avut un efect aproape medicinal, m-a ajutat să nu fiu introvertit şi să fiu sociabil. Am văzut imaginea unui copil bolnav de Ebola care a fost vindecat prin dans. Ştiu că e o superstiţie, dar ar putea fi posibil?
    Ulterior, dansul a sfârşit prin a deveni o obsesie care a umplut orele mele si care ma face sa dansez chiar şi atunci când eu rămân imobilizat, mă separă astfel de realitatea lucrurilor. Ştiu că acest lucru nu este bun, rău sau nu este necesar, dar … aşa este. Când stau pe canapea, cu gândurile mele fiica mea Milena, îmi spune: Tata, nu dansa.
    Şi adevarul este că eu văd oamenii mişcându-se atunci când merg pe stradă, când apelează la un taxi, atunci când se deplasează în moduri diferite. Şi toți dansează! Ei nu ştiu, dar toate acestea reprezintă dansul! Aş dori să strig la ei: sunt oameni care încă nu știu! Toți dansăm! Cei care nu dansează sunt ghinionisti, sunt morți, ei nu simt sau nu suferă!
    Îmi place fuziunea cuvântului, nu ca un cuvânt de marketing, o confuzie de a vinde un anumit stil, un brand. Decât fuziunea, mai bine un amestec atomic: un cocktail cu picioarele fixate la sol ale lui Juan Belmonte, brațele aeriene ale Isadorei Duncan și miscarea balansata a lui Jeff Cohen în Goonies. Și cu toate aceste ingrediente putem face o băutură plăcută și intensă, care poate fi delicioasă, amară sau care se duce la cap. Tradiția noastră este, de asemenea, acest amestec, provenim dintr-un cocktail și ortodocșii vor să ascundă formula lor secretă. Dar nu, rasele, religiile și credințele politice, toate se amestecă! Oricine poate dansa împreună!

    Există un vechi proverb chinezesc care spune: „Bătând din aripi ca un fluture poti fi simtit în întreaga lume”.

    Aș vrea să fiu în măsură să dedic aceast mesaj Zilei Internationale a Dansului și aceste cuvinte oricărei persoane din lume care dansează chiar în acest moment. Dar, permiteți-mi o glumă și o dorință: dansatori, muzicieni, producatori, critici, planificatoare, hai să facem un party final, să dansăm cu toţii, așa cum a făcut Bejart, să dansăm cu stil, să dansăm Bolero de Ravel, hai să dansăm împreună.”

     Director,

    Prof. Ştefan Coman