Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

CURSA VANITĂȚII SAU UN PROIECT LA DOI… EDILI CURSA VANITĂȚII SAU UN PROIECT LA DOI… EDILI
Selectarea cererii de finanțare nerambursabilă „ÎMBUNATĂŢIREA CONDIŢIILOR DE AGREMENT ŞI RECREERE ÎN PARCUL ŞI LACUL CIUPERCA DIN MUNICIPIUL TULCEA “a stârnit mare entuziasm la conducerea... CURSA VANITĂȚII SAU UN PROIECT LA DOI… EDILI

Selectarea cererii de finanțare nerambursabilă „ÎMBUNATĂŢIREA CONDIŢIILOR DE AGREMENT ŞI RECREERE ÎN PARCUL ŞI LACUL CIUPERCA DIN MUNICIPIUL TULCEA “a stârnit mare entuziasm la conducerea Primăriei, viceprimarul Andaluzia Luca și primarul Hogea luându-se la întrecere la capitolul cine postează primul pe facebook, ăla este!
Dincolo de faptul că vorbim doar de o selecție a unei cereri de finanțare, nici măcar de semnarea lui, acest proiect prin care se va amenaja din nou (dacă țineți mintea inaugurarea de acum câţiva ani a locului de picnic ecologic…) un loc de picnic cu băncute, foișoare, etc, deci nu o investiţie de mare amploare și viitor pentru municipiu, vestea nu a emoționat peste poate tulcenii, care au continuat să insiste pe faptul că își doresc mai degrabă repararea străzilor.
Mai mult, deși nici unul dintre cei doi nu este oficial candidat la Primărie, după postarea viceprimarului Andaluzia Luca primarul a plusat postând lista tuturor proiectelor, pe fonduri europene sau nu neapărat, inclusiv a cererilor de finanțare depuse, spectacolul continuând prin intervenția postacilor ambelor părți.
Dincolo de momentul penibil, vă garantăm că nu veți auzi vreodată de cei care au lucrat cu adevărat la aceste proiecte cu care se împăunează orice potențial candidat, fie ei angajați ai Primăriei sau consultanți angajați. Motivul e simplu: ei nu vor să candideze!