Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

D.N.A. MENŢINE CEREREA DE TRIMITERE ÎN JUDECATĂ A LUI HOGEA! D.N.A. MENŢINE CEREREA DE TRIMITERE ÎN JUDECATĂ A LUI HOGEA!
Procurorii D.N.A. Galaţi au completat rechizitoriul în cazul inculpatului Constantin Hogea, după cum solicitase Tribunalul Tulcea Luni magistraţii tulceni au acordat o amânare în... D.N.A. MENŢINE CEREREA DE TRIMITERE ÎN JUDECATĂ A LUI HOGEA!

h1Procurorii D.N.A. Galaţi au completat rechizitoriul în cazul inculpatului Constantin Hogea, după cum solicitase Tribunalul Tulcea
Luni magistraţii tulceni au acordat o amânare în Camera preliminară în dosarul penal în care fostul primar Hogea este acuzat de luare de mită. Conform reprezentanţilor Tribunalului, amânarea a fost acordată pentru lipsa dosarului de urmărire penală, asta deoarece dosarul nu a ajuns încă înapoi la Tulcea dupa ce a fost trimis la Curtea de Apel Constanta la finele săptămânii trecute, acolo unde magistraţii constănţeni au menţinut măsură controlului judiciar în cazul fostului primar Hogea.
Legat de actul de sesizare penală redactat de procurorii D.N.A, acesta a fost refăcut conform procedurii şi retrimis instanţei, cei de la D.N.A. menţinând decizia de trimitere în judecată, nedorind să solicite restituirea cauzei.
“Au fost făcute modificări în actul de urmărire penală, de către procurorii D.N.A., este vorba de anumite aspecte semnalate de Tribunalul Tulcea, aspecte vizavi de care am solicitat la termenul din data de 16 octombrie remedierea unor neregularităţi, urmează să verificăm din nou în Camera preliminară” spun reprezentanţii Tribunalului Tulcea.
Modificările nu vizau practic mari probleme din dosar legate de acuzaţii, ci doar aspecte legate de procedura şi de indicarea unei date în care s-ar fi petrecut luarea de mită.