Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„Doamnelor şi domnilor deputaţi, Partidul Social Democrat a constatat, după consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, că separarea puterilor în...

„Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Partidul Social Democrat a constatat, după consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, că separarea puterilor în statul român a trecut cu adevărat de la stadiul de dorinţă la cel de certitudine! Lucrurile se îndreaptă din acest punct de vedere, chiar s-au îmbunătăţit considerabil, iar realitatea prezentă trebuie salutată fără părtinire politică.

Respectul şi buna colaborare dintre cele trei puteri ale statului, executivă, legislativă şi judecătorească, este benefică pentru dezvoltarea democraţiei româneşti şi pentru progresul ţării şi a oamenilor săi. Românii s-au săturat până peste cap de cei zece ani de discordie şi ură naţională, promovate la rang de lege de fostul preşedinte. Din cauza apucăturilor sale păguboase şi a acţiunilor de învrăjbire, societatea românească a ajuns într-un avansat grad de degradare, sub toate aspectele, politic, social, cultural şi, nu în ultimul rând, uman. Au ajuns să se urască reciproc nu numai diferite categorii profesionale, dar şi oamenii între ei, aparent fără vreo justificare plauzibilă. De aceea, normalitatea din aceste zile are un accentuat grad aparent de anormalitate, deci trebuie tratată cu respect şi încredere.

Toată clasa politică este de acord că avem nevoie de o justiţie puternică şi independentă. Evenimentele din ultimele luni au dovedit acest lucru. Pentru ca tot acest palier instituţional să fie însă şi funcţional şi să lucreze în interesul public şi al cetăţeanului, este însă nevoie ca toate cele trei puteri constituţionale, respectiv justiţia, legislativul şi executivul, să funcţioneze în parametri optimi, inclusiv raporturile lor reciproce. Cred că şi noul preşedinte a înţeles că este singura cale spre progres, iar raporturile între cele trei puteri ale statului trebuie să fie amiabile, nu purtate prin corespondenţe sterile, ambiguităţi şi coabitări false, nepuse niciodată în aplicare, şi niciodată mediate corespunzător. Relaţiile dintre cele trei puteri ale statului sunt stabilite prin legi clare, iar menirea clasei politice şi a reprezentanţilor oamenilor în Legislativ este cea de a îmbunătăţi aceste legi. De asemenea, sunt convinsă că PSD şi reprezentanţii săi din Guvern, Parlament şi celelalte autorităţi centrale şi locale respectă procedura de colaborare constituţională între instituţiile statului şi o vor respecta şi în continuare, indiferent de consecinţe.

Pe de altă parte, trebuie să le spunem oamenilor că dezbaterile parlamentare referitoare la adoptarea noului pachet legislativ al legilor electorale sunt în grafic, iar în cel mai scurt timp legea alegerilor locale va fi adoptată de Parlament şi trimisă spre promulgare. Modificările acesteia prevăd alegerea primarului din primul tur de scrutin, precum şi desemnarea preşedinţilor Consiliilor Judeţene din rândul noilor consilieri judeţeni aleşi de cetăţeni. De asemenea, vom aduce corecţiile necesare Legii finanţării partidelor politice, în aşa fel încât să putem vorbi despre un act normativ inatacabil, cu prevederi clare privind asigurarea transparenţei, a responsabilităţii şi a echilibrării competitorilor politici din punctul de vedere al suportării costurilor campaniilor electorale. Se discută ca absolut toate finanţările dinaintea viitoarelor alegeri să fie făcute exclusiv fiscalizat, prin instrumente bancare, pentru a nu mai exista nici un fel de bănuieli legate de desfăşurarea financiară a scrutinelor. Nu în ultimul rând, va fi reglementată şi prezenţa românilor din afara ţării la urne, pentru a fi evitate episoadele înregistrate la alegerile prezidenţiale din toamna trecută!

Deputat PSD Tulcea,                                   

Neviser ZAHARCU“