Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Demersuri pentru înființarea unei clase cu specializarea „marinar” Demersuri pentru înființarea unei clase cu specializarea „marinar”
Joi 13 octombrie, la sediul Prefecturii Tulcea, la inițiativa prefectului Alexandru Dan Munteanu, a avut loc o ședință de lucru cu privire la demersurile... Demersuri pentru înființarea unei clase cu specializarea „marinar”

Joi 13 octombrie, la sediul Prefecturii Tulcea, la inițiativa prefectului Alexandru Dan Munteanu, a avut loc o ședință de lucru cu privire la demersurile necesare pentru înființarea unei clase profesionale cu profil de marinar care să pregătească forță de muncă calificată pentru nevoile din zonă. La ședință au participat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, reprezentanții Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”, reprezentanții instituțiilor care au în dotare mijloace de deplasare navală, precum și reprezentanți ai operatorilor privați de transport naval.

„La o primă vedere, poate părea un lucru minor ceea ce încercăm noi să facem aici, însă consider că trebuie să mai privim și spre Deltă, spre Dunăre. Această nevoie de înființare a unei clase de profil marinar există de mai multă vreme și este cunoscut faptul că atât instituțiile, cât și operatorii privați de transport naval se confruntă cu probleme serioase de recrutare a personalului calificat. Consider că este firesc să încercăm să facem tot ce ține de noi pentru a oferi tinerilor o pregătire adaptată la realitățile de astăzi, la necesitățile pieței muncii și la prognozele de dezvoltare locală și națională. Intenția mea este ca pe viitor să aprofundăm această problematică a cererii de pe piața muncii și lipsa personalului calificat și pentru alte domenii de activitate”, a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

În perioada următoare, Inspectoratul Școlar Județean va demara procedura de înființare a clasei, va stabili numărul de locuri, calificarea, modulele de învățare și va analiza, în primul rând, posibilitatea realizării unei clase pe model de învățământ dual în cadrul Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Tulcea.

„Așadar, după cum ne-au confirmat cei prezenți aici, cererea pentru o astfel de specializare este mare, iar dacă toate lucrurile vor merge bine și ISJ-ul va obține toate acreditările necesare, cel târziu în 2024 se va începe școlarizarea primei clase de elevi pentru această specializare”, a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu în încheierea întâlnirii.