Nici nu s-au stins încă ecourile alegerilor parlamentare că deja un parlamentar tulcean este acuzat că şi-a uitat promisiunile făcute în campanie.
Deputatul Avram a fost acuzat inclusiv în cadrul unei şedinţe de birou permanent de faptul că nu îşi respectă promisiunile din campania electorală, atât faţă de oamenii din localităţile din colegiul sau cât şi faţă de unii membrii ai staffului de campanie. Deputatul a fost acuzat în direct de fostul consilier judeţean Murariu, care a spus că şi alţi oameni din judeţ sunt nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi de Avram.
„Să nu se înţeleagă greşit, este vorba de obraz şi cuvântul dat, nu de bani. Asta deşi candidatul Marian Avram şi-a asumat nişte cheltuieli ocazionale, iar acum se face că a uitat. Mai grav este că se face că a uitat şi de promisiunile făcute, de angajamentele luate în faţa oamenilor care l-au susţinut în campanie, în diverse localităţi. Acum lumea mă sună şi întreabă de el, de ce nu le mai răspunde de telefon, îmi este şi ruşine că nu am ce răspuns să le dau oamenilor, că nu are nici măcar bunul simţ să le răspundă? Acum deja probabil s-au lămurit mulţi cu privire la ceea ce spuneau şi foştii lui colegi de la PDL legat de caracterul acestuia… “a spus Murariu, ce nu s-a sfiit să îl critice în plină şedinţă pe deputatul Avram.
Tot în plen, preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Horia Teodorescu a spus că este bine că rufele să se spele în familie şi i-a cerut lui Marin Bădiţa să medieze problema, însă după şedinţă deputatul Avram a refuzat să mai stea la discuţii.
Mai mult, în şedinţă Avram s-a declarat trădat de o parte din cei ce ar fi trebuit să îl susţină, fiind nemulţumit de faptul că senatorul Octavian Motoc a obţinut mai multe procente decât el. Avram a susţinut că a fost sabotat de oameni din cadrul organizaţiei PSD din teritoriu.
Vom reveni cu amănunte.