Deputatul Anișoara Radu: „Înfiinţarea Fondului Suveran a fost agreată de instituţiile europene şi internaţionale“

Anișoara Radu, deputat PSD Tulcea

Doamna deputat Anişoara Radu a susţinut în plenul Parlamentului o declaraţie politică referitoare la înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii S.A.

În acest sens, doamna Radu a menţionat că obiectivul principal al acestui Fond îl reprezintă susţinerea dezvoltării economice a României prin investiţii în sectoare competitive, care să antreneze un efect de multiplicare: „Prin crearea de noi instrumente de investiţii, vor putea fi finanţate proiecte de investiţii în domenii precum infrastructură, energie, agricultură sau sănătate”. Doamna deputat a adăugat că astfel se vor crea noi locuri de muncă în economia românească. De asemenea, Anişoara Radu a ţinut să sublinieze că înfiinţarea acestui Fond Suveran a fost agreat de instituţiile europene şi internaţionale, precum Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Europeană pentru Cooperare şi Dezvoltare.Doamna deputat a făcut o trecere în revistă a beneficiilor ce vor fi create odată cu înfiinţarea Fondului pentru economia românească:„1. Se vor crea surse de finanţare sustenabile pentru materializarea proiectelor din domenii economice diverse, în condiţii de rentabilitate economică şi sustenabilitate financiară;2. Va avea rolul de atragere de fonduri private (bănci, fonduri de investiţii, fonduri de pensii) prin care se vor finanţa proiecte ce vor antrena un efect de multiplicare economică, atât pe verticală, cât şi pe orizontală;3. Va susţine eforturile României de a obţine statutul de piaţă emergentă pentru piaţa de capital autohtonă, prin creşterea lichidităţii;4. Va creşte gradul de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile prin participarea la cofinanţarea unor proiecte de investiţii”.Ca element de siguranţă, doamna Radu a arătat că Fondul va avea o conducere eficientă cu autonomie decizională, fiind prevăzute în Actul constitutiv principii de guvernanţă în conformitate cu Principiile de la Santiago, promovate de Forumul Internaţional al Fondurilor Suverane de Investiţii, care reprezintă cele mai bune practici în domeniu pentru fondurile de investiţii.Menţionăm că Forumul Internaţional al Fondurilor Suverane de Investiţii reuneşte 32 de membri, printre care şi statele cu cele mai mari Fonduri Suverane de Investiţii din lume, precum: S.U.A, Emiratele Arabe Unite, China, Rusia, Quatar, Canada, Australia, Singapore, Koreea sau Turcia.În încheiere, doamna deputat a subliniat că România trebuie să aibă o politică coerentă şi orientată spre viitor, de consolidare a economiei naţionale: „La un moment dat trebuie să alegem dacă dorim să facem parte din categoria statelor cu economii solide sau nu, iar crearea fondului reprezintă un pas important în sensul primei opţiuni.”