Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Psihologii clinicieni din Tulcea sunt profund nemulțumiți în legătură cu condițiile de salarizare a psihologilor încadrați în unități spitalicești publice (unități clinice), raportat la...

Psihologii clinicieni din Tulcea sunt profund nemulțumiți în legătură cu condițiile de salarizare a psihologilor încadrați în unități spitalicești publice (unități clinice), raportat la celălalt personal de specialitate, condiții ce sunt neconforme cu statutul profesional, dar și cu importanța socială a muncii.

„Noi considerăm că modalitatea în care a fost stabilit nivelul de salarizare al psihologilor (cu încadrare în unitățile sanitare) nu respectă cele două principii enunțate în Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la celelalte funcții, chiar și cu studii superioare. Totodată, neincluderea psihologilor în rândul beneficiarilor art. 38 alin. 3 lit. b din Legea 153/2017, este un alt motiv de nemulțumire, rolul și importanța activităților realizate de noi fiind diminuate sau ignorate.

Psihologul nu se limitează la a pune în practică recomandările unui medic, de exemplu, astfel cum face un asistent medical, chiar și cu studii superioare. Rolul psihologului în cadrul unei unități sanitare spitalicești, în cazul nostru, este mult mai vast, complexitatea și importanța activității desfășurate fiind net superioare.

Rolul psihologului într-un spital este foarte important atât pentru secțiile de psihiatrie, cât și pentru celelalte secții: chirurgie, oncologie, neurologie, AŢI, dializă, medicală, maternitate, pediatrie.

Prin modalitatea de salarizare stabilită prin Legea 153/2017 considerăm că suntem nedreptățiți și discriminați, că nu este corect apreciată profesia/funcția de psiholog din punct de vedere al importanței sociale a muncii, în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor.

Deși psihologul își desfășoară activitatea pe baza principiului independenței profesionale, care îi conferă dreptul de inițiativă și decizie în exercitarea actului profesional, cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia, astfel cum prevede Legea 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările și completările ulterioare, prin modalitatea de încadrare în grilele de salarizare, Legea 153/2017 ne reduce la statutul de executanți a recomandărilor medicilor, precum asistenții medicali.

O altă inechitate este stabilirea nivelului de salarizare la un nivel mult mai mic al psihologilor încadrați în unități clinice față de cei din unități de anatomia patologică și medicină legală, deși atât competențele cât și atribuțiile sunt identice.

Drept pentru care vă rugăm să ne sprijiniți în demersul nostru de a corecta inechitatea cu privire atât la încadrarea în grilele de salarizare, prin modificarea salariului de bază și a coeficientului la un nivel superior (coeficientul de cel puțin 3), cât și cu privire la introducerea funcțiilor de psiholog în categoria funcțiilor prevăzute la art. 38 alin. 3 lit. b din Legea 153/2017:

„(…) prin excepție de la lit. a) (adică de la mărirea de 25% din ianuarie – n. red.), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici și de asistenți medicali din unitățile sanitare publice, prevăzute în anexa nr. ÎI cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022”, se prevede în legea recent publicată“, se arată în memoriul semnat de nouă persoane – Axenti Nela – Psiholog clinician principal Călin Mirela – Psiholog clinician specialist, Cojocaru Carmen-Geni – Psiholog clinician principal, Constantinescu Dacian – Psiholog clinician specialist, Iordache Nicoleta – Psiholog clinician specialist

Milos Silvia – Psiholog clinician principal, Ţiţ Mihaela – logoped principal, Teognoste Marilena-Lidia – Psiholog clinician specialist, Voicu Georgiana – Psiholog clinician special.

DEPUTATUL ANIȘOARA RADU A PRELUAT PROBLEMA

Anișoara Radu, deputat PSD Tulcea

Problema a ajuns deja pe masa Comisiei de Muncă și Protecție Socială, prin intermediul deputatului tulcean Anișoara Radu, membru al acestei Comisii.

„Vineri în audiența la cabinetul parlamentar din Tulcea, s-a prezentat un reprezentant al psihologilor din Tulcea şi evident, mi-a ridicat o serie de nemulțumiri din aplicarea legii salarizării unitare. Voi depune toate diligențele pentru a le rezolva problema şi în paralel voi iniția un proiect de lege pentru că drepturile psihologilor şi psihanaliştilor să fie recunoscute în adevăratul sens al cuvântului şi a le oferi posibilitate să între în contract cu CAŞ să asigure consiliere psihologică cel puțin copiilor defavorizați dacă nu mai mult. Şi copiii fără posibilități materiale au dreptul la un echilibru comportamental şi emoțional. Am urmărit statistici INS şi am observat că şi la copii se dezvolta în ritm alert fobiile, dependențele, tulburările de somn, tulburări de alimentație etc. Psihologii clinicieni studiază la fel de mult cât studiază un doctor, investesc bani personali în cursuri de specializare, supervizări, credite şi taxe la asociația psihologilor sau societatea psihanaliştilor din România iar în grila de salarizare sunt încadrați la fel ca infirmierele din spital. Îmi exprim regretul fata de problemele lor de la Asociația psihologilor pentru că nu au o reprezentare solidă şi nu are cine să le reprezinte interesele profesionale. Voi iniția mai multe întâlniri pentru dezbaterea inițiativei atât la nivelul județului Tulcea cât şi la nivelul Asociației psihologilor şi psihanaliştilor din Bucureşti pentru a indentifică şi restul problemelor “.