Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DEPUTATUL AVRAM DOREŞTE IEFTINIREA ENERGIEI ŞI AVANTAJE PENTRU PRODUCĂTORII TRADIŢIONALI DIN ROMÂNIA DEPUTATUL AVRAM DOREŞTE IEFTINIREA ENERGIEI ŞI AVANTAJE PENTRU PRODUCĂTORII TRADIŢIONALI DIN ROMÂNIA
Ales deputat în Colegiul numărul doi Tulcea, zona ce cuprinde perimetrul Deltei Dunării şi o parte din municipiul Tulcea, Marian Avram s-a concentrat pe... DEPUTATUL AVRAM DOREŞTE IEFTINIREA ENERGIEI ŞI AVANTAJE PENTRU PRODUCĂTORII TRADIŢIONALI DIN ROMÂNIA

Ales deputat în Colegiul numărul doi Tulcea, zona ce cuprinde perimetrul Deltei Dunării şi o parte din municipiul Tulcea, Marian Avram s-a concentrat pe rezolvarea unor probleme reclamate de ani de zile de locuitorii din zona respectivă.

Una dintre marile reuşite la care a pus umărul deputatul tulcean, după o grea luptă de convingere prin mai multe ministere şi la Guvern a fost scutirea de plată accizei pentru combustibilul folosit de ambarcaţiunile din zona Deltei, de către pescari, operatori de turism şi transportatori.

Deasemenea, în urma solicitărilor pescarilor după intervenţia deputatului Avram în zona Deltei aceştia pot pescui din nou tradiţional cu setcile.

Unul dintre proiectele de suflet al deputatului Avram a fost făcut recent public în Parlament şi se referă la comerţul cu produse alimentare tradiţionale.

Acesta este, din păcate, pe cale să dispară în ţara noastră din cauza supermarketurilor care exercită un control şi o poziţie dominantă asupra accesului pe care îl au agricultorii şi alţi distribuitori la consumator. Statul român este obligat să sprijine comerţul tradiţional pentru că tradiţiile deosebesc popoarele iar modul în care ţăranul român îşi duce produsele la piaţă pentru a le vinde trebuie apreciat şi sprijinit.

„Se impun măsuri urgente pentru promovarea unor acte normative care să permită transparentizarea preţului cu care consumatorul achiziţionează produsele alimentare, limitarea taxelor pe care supermarketurile le impun producătorilor, eliminarea dependenţei economice a producătorilor şi furnizorilor primari faţă de aceste magazine, dar şi sprijinirea soluţiilor alternative pentru desfacerea produselor.

Consider că România trebuie să-şi alinieze legislaţia la legislaţiile altor ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Germania nu admite programul de funcţionare al supermarketurilor duminică, în Franţa există o legislaţie specială pentru supermarketuri, care au posibilitatea să aplice Convenţia colectivă naţională a marilor magazine. De asemenea, aceste magazine nu sunt deschise duminică, cu anumite excepţii în cazul unor sărbători foarte mari, cum ar fi CrăciunulÎn Marea Britanie există un Cod de bune practici, care reglementează relaţiile între supermarketuri şi furnizori. Acest cod a venit ca o necesitate la numeroase abuzuri semnalate de producători în relaţiile cu supermarketurile.

În România, programul de funcţionare al supermarketurilor este de luni până duminică, fiind prelungit cu ocazia sărbătorilor, pentru a face faţă numărului mare de clienţi. Relaţiile comerciale dintre supermarketuri şi furnizori sunt reglementate de Legea nr.321/2009, cunoscută sub denumirea de Codul de bune practici, dar cred că este loc de mai bine şi de o legislaţie care să reglementeze aceste relaţii.

În concluzie, stimaţi colegi, consider că o lege care să oblige administraţiile locale să ofere producătorilor primari şi procesatorilor primari spaţii în pieţe ambulanţe, deschise cel puţin două zile pe săptămână în zonele centrale ale oraşului, ar contrabalansa poziţia dominantă pe care o au supermarketurile în relaţiile lor cu furnizorii şi ar da posibilitatea producătorilor să ajungă direct la consumator “a declarat deputatul Avram în Parlament.

O alta probleme importanţa semnalată de deputatul tulcean se referă la costul ridicat al facturilor la energia electrică, cost datorat în principal certificatelor verzi: „Consider că ar trebui micşorat acest procent, cred că investitorii în eoliene îşi pot recupera investiţiile şi pe un termen mai lung, nu unul scurt care să pună presiune pe consumatori casnici dar şi pe cei industriali. Prin preturile mari la energie riscăm să dispară mari consumatori precum Alum, Tremag, tulcenii să rămână fără locuri de muncă “.