Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„Conform Legii 127 resursa de peste precum şi cea stuficola nu vor mai putea fi concesionata decât localnicilor din zona Deltei Dunării. Asociaţiile de...
Marian Avram (dreapta) alături de preşedintele PSD Tulcea, Horia Teodorescu

Marian Avram (dreapta) alături de preşedintele PSD Tulcea, Horia Teodorescu

„Conform Legii 127 resursa de peste precum şi cea stuficola nu vor mai putea fi concesionata decât localnicilor din zona Deltei Dunării.

Asociaţiile de pescari de pe teritoriul administrativ al comunei vor avea acces la resurse, drept de preemţiune, iar persoanele fizice şi asociaţiile pe baza unor cereri, pot concesiona exploatarea stufului. Această lege modifică radical ce se ştia până acum, că doar asociaţiile din afară Deltei pot concesiona resursa piscicolă şi cea stuficola.

Pe de altă parte, pescuitul cu metode tradiţionale va fi permis şi pentru cei din localităţile limitrofe Rezervaţiei Biosferei, vom da posibilitatea şi celor din zonele de la marginea acesteia să poată pescui, să aibă aceleaşi drepturi ca şi pescarii care stau în interiorul Rezervaţiei.

Tot în lege este precizat că va exista o singură autorizaţie de pescuit şi nu cinci că până acum, precum şi un singur corp de control, nu vor mai veni pe rând şapte instituţii să facă control o săptămână întreagă“ a declarat deputatul USL Marian Avram.