Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DEPUTATUL GUDU, TURNUL DE VEGHE AL OPOZIŢIEI LA TULCEA DEPUTATUL GUDU, TURNUL DE VEGHE AL OPOZIŢIEI LA TULCEA
  Ales în colegiul numărul 1 Tulcea, în municipiu mai exact, deputatul Vasile Gudu se axează în Parlament în principal pe domeniul la care... DEPUTATUL GUDU, TURNUL DE VEGHE AL OPOZIŢIEI LA TULCEA

 

Ales în colegiul numărul 1 Tulcea, în municipiu mai exact, deputatul Vasile Gudu se axează în Parlament în principal pe domeniul la care se pricepe cel mai bine- agricultura, atrăgând însă atenţia şi asupra altor probleme. Cu o regularitate consacrată şi pe vremea când era prefect, Gudu are deja unsprezece luări de cuvânt în plen, noua declaraţii politice, patru întrebări şi interpelări, a semnat patru moţiuni de cenzură şi este semnatarul unei iniţiative legislative- legată de modificarea şi completarea Legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.

Legat de prima dragoste, agricultura, ca fost director al Direcţiei Agricole, deputatul Gudu a tras deja în plen numeroase semnale de alarmă.

„Ultimul act criminal la adresa fermierilor cinstiţi din România, scandalul aflatoxinei, are ca explicaţie fie prostia guvernanţilor, fie susţinerea unor interese oculte ale importatorilor. Mii de producători agricoli oneşti au fost aduşi în pragul disperării după isteria produsă de declaraţiile iresponsabile ale guvernanţilor, iar fermele lor sunt în prag de faliment “afirma deputatul tulcean în declaraţia intitulata „Iresponsabilitatea pune lacătul pe ferme “.

Gudu a protestat şi legat de recent promulgata lege a retrocedărilor, despre care afirmă că este neconstituţională: „Este neconstituţională procedura angajării răspunderii Guvernului. Există deja un proiect de lege depus în Parlament cu aceeaşi temă. Se încalcă principiul restituirii în întregime şi regula restituirii în natură, dacă se dau puncte. E neconstituţională blocarea exercitării drepturilor persoanelor care au primit deja rezultat prin hotărâre a Comisiei Judeţene sau li s-a eliberat Titlul de Proprietate.

Se încalcă obligativitatea respectării hotărârilor judecătoreşti deja emise – în loc să se plătească de îndată despăgubirile, se prelungesc pe 5 ani “.

Zilele trecute, Gudu a atacat şi problemele din sistemul sanitar, prin mai multe interpelări cum ar fi „„Eugen Nicolăescu – [managerul], [expertul] şi [gestionarul] Ministerului Sănătăţii “, „Transplantul de cord în România “şi „Stadiul programului naţional pentru susţinerea pe termen lung şi a centrelor de prevenire, consiliere şi testare a epidemiei HIV “.

Fără îndoială, una din principalele probleme cu care se confruntă societatea românească o reprezintă nivelul tot mai ridicat al infecţiilor HIV depistate, care a ajuns în ultima vreme la cote alarmante. Dacă românii au devenit mult mai responsabili în ceea ce priveşte virusul HIV, fapt dovedit de numărul tot mai mare de persoane care se adresează centrelor de consiliere şi testare, băcăuanii deţin un trist record la nivel naţional, 1% din cei testaţi fiind diagnosticaţi pozitiv. Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să ne comunicaţi care este strategia ministerului pe care îl conduceţi pentru dezvoltarea şi extinderea programului naţional pentru susţinerea pe termen lung a centrelor de prevenire, consiliere şi testare a epidemiei HIV ca o condiţie necesară şi obligatorie ca stat membru al Uniunii Europene “întreabă deputatul Gudu responsabilii din Ministerul Sănătăţii.

„Nu mă pot plânge de lipsa de activitate deoarece sunt foarte multe probleme în mai toate domeniile. La cabinetul meu parlamentar de pe strada Concordiei numărul 3 vin foarte mulţi tulceni care semnalează aceste probleme iar eu le atrag atenţia guvernanţilor, sper să nu se trezească prea târziu, când va fi prea târziu pentru populaţie “spune deputatul Vasile Gudu, care transmite şi un mesaj tulcenilor cu ocazia Sfintelor sărbători ce urmează: „Multă sănătate tuturor şi sărbători fericite de Sfintele Paşti! “.