Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DEPUTATUL ȘIȘCU ACUZĂ: „Consecinţele sunt grave ! “ DEPUTATUL ȘIȘCU ACUZĂ: „Consecinţele sunt grave ! “
Deputatul liberal George Șișcu a prezentat în plen o declarație politică referitoare la politica dezastruoasă a guvernării PSD legată de situația demografică, criticând lipsa... DEPUTATUL ȘIȘCU ACUZĂ: „Consecinţele sunt grave ! “

Deputatul liberal George Șișcu a prezentat în plen o declarație politică referitoare la politica dezastruoasă a guvernării PSD legată de situația demografică, criticând lipsa măsurilor care să vină în sprijinul familiilor pentru creșterea și educarea copiilor.
„Partidul Național Liberal susține stimularea natalităţii în rândul claselor mijlocii şi cu un nivel al veniturilor superioare, prin deduceri fiscale inteligente, având în vedere toate rapoartele din ultima perioadă, care arată că ţara noastră se va confrunta cu una dintre cele mai mari scăderi a populaţiei până în 2050, de peste 15%.
Din păcate însă, părerea guvernului PSD nu este una similară, acesta susținând măsuri precum creşterea accentuată a prestaţiilor sociale pentru familiile nevoiaşe, lucru care duce la stimularea natalităţii în zonele sărace ale societăţii.
Ar trebui, domnilor guvernanți, să investiți în copii, a căror alocație de stat, de 84 lei/lună, nu a mai fost actualizat din luna mai 2015, deşi indicele preţurilor de consum a crescut cu peste 7 puncte procentuale. Vorbim despre 3,6 milioane de beneficiari ale căror necesităţi sunt neglijate constant, deși cercetările demonstrează clar că, în prezent, în ţara noastră, creșterea și educarea copilului necesită cheltuieli ce depăşesc bugetul mediu al unei familii.
Altfel stau lucrurile în alte țări ale Uniunii Europene: în țările dezvoltate din Vestul Europei, alocațiile depășesc de cele mai multe ori 100 de euro, recordul deţinându-l Luxemburg, cu peste 800 de euro, pentru cel de-al treilea copil născut. Belgia stabilește cuantumul alocației în funcție de numărul copiilor dintr-o familie. Astfel, pentru un copil se acordă o alocație de 83 de euro, pentru doi copii, 154 de euro, iar pentru trei sau mai mulți copii, alocația este de 230 de euro pe lună. Germania acordă 164 de euro pentru un copil sau doi, 170 de euro pentru trei copii și 195 de euro pentru familiile cu patru copii.
În Danemarca, valoarea alocației se diferențiază în funcție de vârsta copilului. Astfel, până la doi ani, copiii primesc 184 de euro, între trei și șase ani, 146 euro, iar între șapte și 17 ani primesc 115 euro.
Franța plăteşte o alocație de 124 de euro pentru doi copii, 282 de euro pentru trei copii și 441 euro pentru 4 copii.
În Irlanda, alocația este de 166 euro pentru doi copii și 204 euro pentru trei copii și peşte.
Și exemplele pot continua, însă, am să mă rezum la faptul că, la nivelul Uniunii Europene, media alocaţiei de stat pentru copii este de 210 euro, în timp ce, în România, alocaţia unui copil nu depăşeşte 18 euro, cifră care plasează ţara noastră în coada listei la nivel mondial.
Stimaţi colegi, cum putem să ne închipuim că nevoile unui copil pot fi satisfăcute cu 18 euro pe lună? Cum îşi poate doamna Dăncilă închipui că ne putem încadra în aceşti bani când vine vorba de costul hrănii, al rechizitelor, al medicamentelor, al îmbrăcăminţii sau al oricăror produse sau articole necesare creşterii şi îngrijirii copiilor?
Consecinţele sunt grave. Simţindu-se în nesiguranţă, mulţi dintre părinţii din clasa mijlocie aleg să nu mai aducă pe lume copii, neputând să le asigure acestora un trai decent. Din acest motiv, trebuia să priviți, doamnă ministru, alocaţia pentru copii nu doar ca mijloc de realizare a politicii de protecţie socială, ci şi ca unul de realizare a politicii demografice!
În ţara noastră, însă, politicile de orice fel lipsesc cu desăvârşire, iar lipsa de sprijin financiar de orice fel a condus la o gravă scădere a populaţiei.
Vă mulţumesc! “
Deputat PNL, Circumscripția 38 Tulcea, Șișcu George.