Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DESPRE MANIPULAREA PRIVIND „ADOPTAREA“ PROIECTULUI PRIVIND AUTONOMIA ȚINUTULUI SECUIESC DESPRE MANIPULAREA PRIVIND „ADOPTAREA“ PROIECTULUI PRIVIND AUTONOMIA ȚINUTULUI SECUIESC
Au apărut în presă articole inflamatorii referitoare la adoptarea de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind acordarea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Evident că... DESPRE MANIPULAREA PRIVIND „ADOPTAREA“ PROIECTULUI PRIVIND AUTONOMIA ȚINUTULUI SECUIESC

Au apărut în presă articole inflamatorii referitoare la adoptarea de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind acordarea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Evident că este vorba de un fake news, Camera Deputaţilor nu a votat niciodată aşa ceva, iar o asemenea lege nu va fi aprobată de Parlament.

Proiectul de lege incriminat a primit doar avize negative de la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. De asemenea, raportul comisiei a fost de respingere.

PSD a votat constant împotriva acestui proiect de lege şi o va face şi la Senat. Astăzi, Senatul a fost convocat de urgenţă pentru a dezbate şi respinge proiectul de lege.

De ce ştirea este un  fake news şi cum s-a ajuns la această situaţie? Simplu, în 2003 a fost introdus în Constituţia României un articol menit a eficientiza activitatea Parlamentului.

Parlamentul României este bicameral, iar un proiect de lege este dezbătut de ambele Camere, dar doar una dintre cele două Camere este cea decizonală. În 2003 s-a constatat că proiectele de lege rămân în dezbatere mult prea mult timp în Camera care nu este decizională, vorbim de luni sau chiar ani de zile, ceea ce ducea la îngreunarea procesului legislativ.

Pentru a fi rezolvată această problemă a fost introdus în Constituţie art.75 alin.(2) „Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.”

De fapt, adoptarea prin îndeplinirea termenului constituţional nu înseamnă absolut nimic, nicio lege nu poate fi adoptată dacă nu este votată efectiv de Camera decizională, iar Camera decizională nu are termen pentru adoptarea sau respingerea unui proiect. Astfel, o lege poate rămâne ani de zile în dezbaterea Camerei decizionale.

Ce trebuie să reţinem este că nicio lege nu poate fi adoptată şi nu intră în vigoare fără a fi dezbătută şi votată efectiv de Camera decizională.

Nu există legi care să fie adoptate prin adoptare tacită, ştirile de acest tip sunt fake news-uri.

Deputat PSD Tulcea, Anișoara RADU