Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

  Un echipaj mixt jandarmerie – poliţie, aflat  în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza oraşului Măcin şi patrulare intercomunală, au surprins...

 

Un echipaj mixt jandarmerie – poliţie, aflat  în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza oraşului Măcin şi patrulare intercomunală, au surprins în zona Balta Carcaliului, judeţul Tulcea, doi tineri care distrugeau un stâlp din beton al unei reţele de alimentare cu energie electrică. Din primele verificări, a reieşit faptul că cei doi minori, Ş.A. de 16 ani şi Ş.M. de 17 ani, ambii cu domiciliul în oraşul Măcin, au doborât la pământ un stâlp de electricitate aflat pe terenul unei ferme din  localitatea Carcaliu, stâlp care susţinea reţeaua de  alimentarea cu energie electrică a fermei respective, cu scopul de a sustrage materialul feros din interiorul stâlpului în vederea valorificării acestuia la un centru de primire a fierului vechi.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul Poliţiei Oraş Măcin, unde le-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 217, alin. (1) Cod Penal şi „furt calificat”   faptă prevăzută şi pedepsită de art. 209,  alin. 3 lit. c) Cod Penal.