Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DOUĂ CEREMONII MILITARE PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR INFANTERIȘTILOR MARINI DOUĂ CEREMONII MILITARE PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR INFANTERIȘTILOR MARINI
Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu, participă vineri, 6 septembrie, ora 11.00, la ceremonia militară și religioasă organizată pe faleza din... DOUĂ CEREMONII MILITARE PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR INFANTERIȘTILOR MARINI

foto arhivă

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu, participă vineri, 6 septembrie, ora 11.00, la ceremonia militară și religioasă organizată pe faleza din Galați, cu prilejul repatrierii din Afganistan a militarilor care au participat la misiunea NATO „Resolute Support”, din perioada ianuarie-august 2019. Detașamentul Forțelor Navale, care a executat această misiune împreună cu militari din Forțele Terestre, este alcătuit din 60 de infanteriști marini și a marcat o premieră pentru istoria recentă a Marinei Militare Române.

Locuitorii din Babadag vor avea ocazia să le ureze „Bun venit acasă!” infanteriștilor marini sâmbătă, 7 august, la ora 09.00, când va fi organizată, în centrul localității, o ceremonie militară și religioasă, în cadrul căreia viceamiralul Mîrșu va decora Drapelul de Luptă al Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea” cu Emblema de Onoare a Forțelor Navale și va acorda distincții militare și diplome de apreciere infanteriștilor marini, în prezența comandanților de unități și mari unități din Forțele Navale și a reprezentanților autorităților publice locale și județene.