Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Două motoare de barcă în valoare de 50.000 lei, căutate de autoritățile din Suedia, găsite de polițiștii de frontieră la Mahmudia Două motoare de barcă în valoare de 50.000 lei, căutate de autoritățile din Suedia, găsite de polițiștii de frontieră la Mahmudia
Două motoare de barcă în valoare de 50.000 lei, căutate de autoritățile din Suedia, găsite de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă... Două motoare de barcă în valoare de 50.000 lei, căutate de autoritățile din Suedia, găsite de polițiștii de frontieră la Mahmudia

Două motoare de barcă în valoare de 50.000 lei, căutate de autoritățile din Suedia, găsite de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, două motoare de barcă, bunuri căutate în vederea confiscării de către autoritățile din Suedia.

În data de 18.10.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina și specialiști din cadrul Agenţiei FRONTEX, au desfăşurat o acţiune specifică în zona de responsabilitate pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.
Astfel, pe raza localității Mahmudia, poliţiştii de frontieră au identificat, în posesia a doi cetățeni români, două motoare de barcă de 150 CP, în valoare totală de 50.000 lei, bunuri semnalate în bazele de date ca fiind căutate pentru confiscare de către autoritățile din Suedia.
Persoanele în cauză au precizat faptul că nu aveau cunoştinţă despre situaţia juridică a bunurilor şi despre faptul că sunt căutate de către autorităţile din Suedia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută de art. 270, alin 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal, iar motoarele în cauză, în valoare de 50.000 lei, au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.