Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

ENERGOTERM:Primăria propune debranșarea celor 264 de scări de bloc care au mai puțin de 4 abonați ENERGOTERM:Primăria propune debranșarea celor 264 de scări de bloc care au mai puțin de 4 abonați
Conform unui audit independent publicat de primarul Ștefan Ilie, furnizorul de agent termic și apă caldă au putea să între în faliment. Există la... ENERGOTERM:Primăria propune debranșarea celor 264 de scări de bloc care au mai puțin de 4 abonați

Conform unui audit independent publicat de primarul Ștefan Ilie, furnizorul de agent termic și apă caldă au putea să între în faliment.

Există la nivel de propuneri o serie de măsuri care ar putea schimba situația, însă acestea nu pot fi implementate foarte repede. Una dintre problemele semnalate de mult de contribuabili, subvenționarea tuturor abonaților ENERGOTERM, indiferent de veniturile acestora, ar putea fi rezolvata printr-o evaluare a beneficiarilor.

„Există incertitudini semnificative care pot pune la îndoială în mod semnificativ capacitatea entității de a-și continua activitatea și implicit aceasta ar putea să fie inaptă să realizeze activele și să execute obligațiile sale în cursul desfășurării normale a activității sale viitoare.” (conform ultimului audit independent);

Primăria a realizat o primă analiză a veniturilor și a cheltuielilor pentru perioada 2016-2019 și a identificat primele concluzii care vor sta la baza măsurilor ce vor fi adoptate începând din acest an:

– Acordarea subvenției în funcție de venit și conform legii (O.U.G. nr. 70/2011), prin dosare evaluate de D.A.P.S.;

– Debranșarea, în primă fază, a celor 264 de scări de bloc care au mai puțin de 4 abonați, conform H.C.L. nr. 84/30.05.2013, Anexa 1;

– Distribuția agentului termic pe orizontală, după modelul A.N.L., acolo unde este cel mai eficient;

– Modificarea regulamentului privind debranșarea, conform Legii nr. 325/2006;

– Facturarea individuală pentru toți abonații;

– Închiderea treptată a CAF-ului, care generează cele mai mari pierderi, fiind mult supradimensionat prin raportare la numărul actual de consumatori;

– Modernizarea centralelor termice, transformarea unor puncte termice în centrale și monitorizarea de la distanță a acestora.

„Ne dorim îmbunătățirea condițiilor de viață ale tulcenilor, iar pentru asta, cheltuirea banului public trebuie să se facă prin investiții de care orașul are nevoie, și nu pentru activități care merg în mare pierdere de foarte mulți ani.

Unele măsuri pot fi și nepopulare, însă ne dorim creșterea eficienței actului administrativ și nu a popularității noastre”a transmis primarul Ștefan Ilie