Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Festivalul Diversității de la Mahmudia, la început de drum Festivalul Diversității de la Mahmudia, la început de drum
Miercuri, începând cu ora 11.00, administratorul public al județului Tulcea, Vasile Strat, a participat la o conferință de presă organizată cu ocazia încheierii proiectului... Festivalul Diversității de la Mahmudia, la început de drum

mahmMiercuri, începând cu ora 11.00, administratorul public al județului Tulcea, Vasile Strat, a participat la o conferință de presă organizată cu ocazia încheierii proiectului referitor la realizarea Festivalului Diversității Mahmudia – Delta Dunării 2017.

Prima ediție a unui eveniment – spectacol al minorităților locale din Mahmudia s-a dovedit a fi un mare succes: o spun cei peste 2.000 de spectatori care au participat la evenimentele de la sfârșitul lunii iulie.

„Voi începe prin a transmite sincere felicitări celor care au gândit și care au pus în practică acest proiect, care a cumulat vizite la obiectivele turistice din localitatea Mahmudia (expoziția de Artă Tradițională, la bisericile din localitate, la Casa Pescarului, La Cetatea Salsovia, la Cazematele de pe dealurile Beștepe)“, a transmis administratorul public Vasile Strat.

Precum alte festivaluri de renume internațional, evenimentul de la Mahmudia ne-a propus o paradă a portului popular, completată de expoziția comunităților etnice din județ, de o demonstrația culinară, dar și de un mic târg al meșteșugarilor și artizanilor dobrogeni. Toate acestea, completate de spectacolul pus în scenă de principalii organizatori, la care au participat și ansamblurile comunităților din Tulcea, creează un tablou perfect ce ilustrează  cele mai frumoase tradiții ale județului.

„Ne dorim ca, la anul, să gândim mai în profunzime acest eveniment, să dăm o altă amploare evenimentului: mă refer, în primul rând, la parada portului popular, un spectacol care a impresionat foarte multă lume, dar și la o  altă abordare a demonstrației culinare – vrem ca aceasta să fie realizată la fața locului, iar toți invitații să poată gusta produse din pește“, a transmis Domnica Maftei, coordonator al proiectului.

„Închei prin a vă transmite sincere felicitări pentru modul în care ați pus la punct acest frumos eveniment care scoate în evidență, practic, latura multiculturală a județului nostru și prin a vă asigura, încă o dată, că ușa Consiliului Județean Tulcea vă este în continuare deschisă pentru astfel de proiecte de promovare a județului nostru“, a mai spus Vasile Strat.