Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Județul Tulcea va fi reprezentat în Parlament de opt aleși, o premieră pentru județul ce avea o normă de șase mandate. După victoria netă...
Deputatul Vasile Gudu

Deputatul Vasile Gudu

Județul Tulcea va fi reprezentat în Parlament de opt aleși, o premieră pentru județul ce avea o normă de șase mandate. După victoria netă obținută de cei șase candidați ai USL care și-au închis colegiile cu rezultate zdrobitoare, alți doi candidați au fost ieri beneficiarii unor mandate suplimentare.

„Membrii Biroului Electoral Județean Tulcea au semnat procesul verbal final, cele două mandate suplimentare revin candidaților Vasile Gudu și Liviu Codîrlă,putem spune că alegerile s-au terminat cu acte în regulă“ ne-a declarat juristul Claudiu Boangiu, membru BEJ.

„Le multumesc tulcenilor care m-au susținut și le mulțumesc tulcenilor care sunt oarecum nemulțumiți dar și-au aplecat privirea și asupra proiectelor mele pentru Tulcea și pentru tulceni. Vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați ajutat să finalizez o campanie constructivă, decentă, pozitivă, structurată pe proiecte reale. Vă mulțumesc și vă aștept în continuare lângă mine“ spune noul deputat Vasile Gudu..