Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

  Un instrument miraculos : flautul de aur. Doi muzicieni de clasă: flautistul Ion Bogdan Stefănescu – un excelent povestitor prin intermediul muzicii, dar...

 

Un instrument miraculos : flautul de aur. Doi muzicieni de clasă: flautistul Ion Bogdan Stefănescu – un excelent povestitor prin intermediul muzicii, dar şi al vorbelor, şi pianistul Horia Mihail – un muzician cu multiple faţete. Adevărate bijuterii muzicale, bis-uri din toate epocile, de la baroc la modern.

Acestea sunt ingredientele unei noi poveşti muzicale oferite în acest an publicului din România după succesul extraordinar repurtat în primăvara şi toamna lui 2012: Turneul Naţional Flautul de aur, ediţia a III-a. Periplul muzical este organizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Fundaţia Marconi şi Asociaţia Culturală Accendo în şapte oraşe ale României, în perioada 27 mai-14 iunie 2013.
‘Când fiecare recital este monitorizat de o întreagă echipă de profesionişti, gesturile tale muzicale contează foarte mult. Se crează în jurul artistului o instalaţie ce reuşeşte să pună în mişcare o imagine capabilă să atragă, să convingă şi să fie dorită. Aşa se face că, după două serii ale Turneului Naţional ‘Flautul de aur’, cu săli arhipline, cu trasee bine alese, cu o reacţie a presei şi a spectatorilor ce a depăşit orice aşteptări, împreună cu ‘pianistul de aur’ Horia Mihail, pornim într-un al treilea periplu naţional cu un program ce îşi propune să convingă publicul, o dată în plus, de spectaculozitatea muzicii clasice,’ a motivat Ion Bogdan Ştefănescu decizia sa de a porni în această noua aventură muzicală.
Cei doi muzicieni vor străbate ţara de la Bucureşti până în vestul extrem al ţării, la Oradea şi înapoi până în est, la Tulcea, cu un program ce va atrage orice iubitor al muzicii de calitate, indiferent de vârstă sau de preferinţa pentru o epocă sau alta. Aceasta pentru că ediţia a III-a a turneului ‘Flautul de aur’ propune publicului un tip de recital total inedit: un colaj de piese de mare impact, strânse sub genericul ‘Recital de bisuri’, adică o selecţie a unor lucrări de 3-4 minute fiecare, originale sau transcripţii, pe care Ion Bogdan Ştefănescu le-a oferit de-a lungul carierei sale iubitorilor de muzică clasică pentru a răsplăti aplauzele acestora, un colaj prin care spectatorii vor fi provocaţi la o incursiune prin istoria muzicii, de la Baroc, Clasicism şi Romantism, până la muzica zilelor noastre cu exemple spectaculoase din jazz , muzică de film sau chiar folclor.
Desigur fără un instrument performant aceste bijuterii muzicale nu ar fi atât de bine puse în valoare. Ion Bogdan ştefănescu este singurul artist din România care deţine un flaut din aur de 18k, creaţie a companiei japoneze Muramatsu, prima companie din Japonia care a început să creeze flaute pentru profesionişti, încă de la începutul secolului XX. Muramatsu, astăzi un Rolls Royce al flautelor pe plan mondial, confecţionează numai instrumente de o valoare extraordinară, din argint, aur de diferite karate sau platină. Instrumentul devine o adevărată operă de artă, atât din punct de vedere estetic, cât şi din cel al performanţelor sonore, fiecare deţinător de flaut Muramatsu trecând printr-un riguros proces de selecţie al instrumentului potrivit.

Itinerar ‘Turneu extraordinar FLAUTUL DE AUR – ediţia a III-a’, 27 mai-14 iunie 2013:

27 mai Craiova Sala Filarmonicii

28 mai Caracal Teatrul Dramatic

31 mai Piteşti Casa de cultură a Sindicatelor

4 iunie Ploieşti Sala Filarmonicii

5 iunie Bucureşti Sala Radio

12 iunie Oradea Sala Filarmonicii

14 iunie Tulcea Teatrul Jean Bart

Recitalurile încep la ora 19, iar biletele se gasesc la casele de bilete ale sălilor de concert, iar la Bucureşti sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, precum şi la Casa de bilete a Sălii Radio.