Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

FOSTA SECRETARA A PRIMARULUI VA PROMOVA TURISMUL PE BANII TULCENILOR FOSTA SECRETARA A PRIMARULUI VA PROMOVA TURISMUL PE BANII TULCENILOR
Asociaţia Litoral – Delta Dunării a deschis un punct de lucru care va funcţiona în sediul Biroului Dunării, de pe faleza municipiului Tulcea, punctul... FOSTA SECRETARA A PRIMARULUI VA PROMOVA TURISMUL PE BANII TULCENILOR
foto facebook

foto facebook

Asociaţia Litoral – Delta Dunării a deschis un punct de lucru care va funcţiona în sediul Biroului Dunării, de pe faleza municipiului Tulcea, punctul de plecare al turiştilor spre localităţile din deltă.
Biroul de promovare turistică de la Tulcea va fi condus de Alexandra Cârlig, cea care a câştigat concursul de angajare organizat luna trecută, anunţa ziarul Obiectiv. Coincidenţă sau nu, pentru că nu ştim câte alte persoane au participat la concursul respectiv, noua conducătoare este fosta secretara a primarului Constantin Hogea. Coincidenţă sau nu, la conferinţa de presă de anunţare a acestui eveniment au participat primarul Constantin Hogea, alături de fosta secretara Alexandra Cârlig, alături de preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunări, Corina Martin. Din nou coincidenţă, Primăria Municipiului Tulcea plăteşte din bani publici o cotizaţie către Asociaţia respectivă, în valoare de 22.750 de lei.
Dincolo de aceste coincidenţe, mulţi turişti vor fi foarte fericiţi dacă vor găsi pe cineva la acel birou de promovare, după ce în ultimii ani de zile cei ce ajung după ora 16 sau în weekend nu aveau altceva de făcut decât să se lipească degeaba cu nasul de geam sau să citească afişele.