George Șișcu, deputat PNL de Tulcea: „Investiţiile masive reprezintă calea sănătoasă pentru a creşte veniturile românilor. Creşterile din pix ale salariilor vor duce la inflaţie, iar în final va fi afectat nivelul de trai al tuturor.“ 

În plină campanie de vaccinare şi după un an economic complicat generat de pandemie, mai multe sindicate ameninţă cu proteste dacă nu cresc salariile. Dacă vom forţa nota, vom pierde cu toţii, pentru că orice creştere nesăbuită va alimenta inflaţia.

Mai multe sindicate au anunţat deja proteste sau ameninţă că vor începe astfel de acţiuni în perioada următoare. Cei din poliţie, spre exemplu, spun că începând de săptămâna viitoare nu vor mai efectua misiuni privind verificarea persoanelor carantinate sau izolate la domiciliu. O decizie care dacă s-ar pune în practică ar arunca în aer eforturile întregii societăţi de a combate pandemia.​

Nu există român care să nu-şi dorească bani mai mulţi. Dar în acelaşi timp sunt sute de mii de oameni afectaţi de pandemie (în special cei din Horeca) care abia aşteaptă să-şi reia activitatea şi care au temeri că salariile lor nu vor mai fi la nivelul celor pe care le primeau înainte de apariţia primelor cazuri de Covid. Aceşti oameni au şi ei familii, rate, iar tot ce-şi doresc nu este o mărire de salariu, ci să primească venitul întreg, la fel ca înainte.

România se află într-o situaţie dificilă, după ce întreg anul 2020 principala noastră preocupare a fost să ne ferim de acest virus blestemat.

O creştere peste noapte a salariilor, decisă doar din pixul celor aflaţi la putere, ar putea avea consecinţe economice grave, pentru că ar alimenta lună de lună inflaţia. Iar asta ar afecta serios veniturile tuturor românilor.

Cu toţii vrem să ni se majoreze veniturile, dar totul depinde de performanţele economice ale ţării, dar şi de contextul în care ne aflăm.

În anii următori România va beneficia de fonduri consistente de la Uniunea Europeană. Este bine că se întâmplă asta şi sper să avem înţelepciunea să cheltuim până la ultimul euro din fondurile oferite de la Bruxelles. Aceşti bani se vor duce în principal în investiţii, adică în construcţia de autostrăzi, căi ferate sau spitale. M-aş bucura nespus să aud că un sindicat dintr-o regiune anume s-a săturat de încetineala tradiţională a autorităţilor şi cere imperios dezvoltarea imediată a infrastructurii.

Investiţiile masive reprezintă calea sănătoasă pentru a creştere veniturile românilor. Construcţia de autostrăzi şi finalizarea lucrărilor mari de infrastructură vor aduce în mod cert bunăstarea la care visăm cu toţii.

Sper ca partidele politice, în special PSD, să fie responsabile şi să nu alimenteze tensiunile sociale în România. De asemenea am speranţa ca toate aceste revendicări salariale să nu ascundă jocuri politice.

Veniturile românilor trebuie să crească şi aşa se va întâmpla în următorii patru ani. Dar dacă se forţează nota, în final vom suferi cu toţii. Dacă aruncăm mai mulţi bani pe piaţă şi vom sfida logica economică, în nici un caz nu rezolvăm problema, ci o vom acutiza. Am speranţa că vom dovedi maturitate în acest an şi nu vom intra într-o spirală a cererilor salariale care ar putea dezechilibra economia.

George Șișcu

Deputat PNL în Parlamentul României