Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Tudor Ion a fost trimis în judecată pentru tenativă de omor calificat și tâlhărie. În ianuarie, Tudor Ion s-a întâlnit cu victim, Marian, într-un...
A ajuns în arest

A ajuns în arest

Tudor Ion a fost trimis în judecată pentru tenativă de omor calificat și tâlhărie.

În ianuarie, Tudor Ion s-a întâlnit cu victim, Marian, într-un bar din Valea Teilor, loc unde inculpatul a cerut victimei o ţigară. Pe motiv că a fost refuzat, Tudor Ion l-a ameninţat cu acte de violenţă pe Marian. După acest incident victima a mai rămas în local pentru a-şi termina consumaţia.

Ştiind că era ora de închidere a localului, inculpatul, a aşteptat victima pe un drum ce făcea legătura între bar şi domiciliul victimei, pentru a-i ieşi în care şi a-şi pune în aplicare ameninţarea.

În acest timp, în jurul orelor 22,30, vărul inculpatului Tudor Ion (un minor de 15 ani), se întorcea singur de la un magazin din localitate. Inculpatul i-a ieşit în cale minorului şi după ce cu o mână l-a apucat pe copil de gât, i-a aplicat două palme peste faţă şi o lovitură cu genunchiul în aceeaşi zonă şi în aceste condiţii a desfăcut geaca victimei, luându-i suma de 7, 5 lei, bani pe care aceasta îi avea de la sora sa, care îl trimisese să cumpere ulei şi pâine.

În acest moment, de la bar se deplasa spre locuinţa sa Marian, persoană pe care de fapt inculpatul o aştepta şi pe care o ameninţase în cursul zilei de 14 ianuarie 2012 cu acte de violenţă pe motiv că nu i-a dat o ţigară.

Profitând de faptul că inculpatul şi-a îndreptat atenţia spre victimă, minorul a reuşit să fugă. Tudor Ion a aplicat lui Marian, din spate, o lovitură puternică în zona capului, victima căzând pe asfalt în stare de inconştienţă. Fiind la sol, inculpatul a mai aplicat câteva lovituri victimei şi cu picioarele şi după ce a deposedat-o de portofelul în care se aflau actele de identitate şi suma de 10 lei, a abandonat-o, plecând de la locul faptei.

Ajungând la domiciliu, minorul a povestit surorilor sale cele petrecute pe stradă, astfel că aceştia s-au decis să se deplaseze la postul de poliţie din localitate să sesizeze cele întâmplate. În drum spre postul de poliţie, au trecut pa lângă locul faptelor, găsindu-l pe Marian însângerat şi în stare de inconştienţă. Iniţial martorii au crezut că Marian era decedat, dar pentru că aceasta s-a mişcat au realizat că se afla în stare foarte gravă şi astfel au apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea şi de aici la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, acordându-i-se primul ajutor.

Examinarea medico-legală a stabilit că viaţa victimei a fost pusă în primejdie datorită traumatismelor cranio-cerebral şi toraco-abdominal.

Iniţial faţă de Tudor Ion s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, însă, după administrarea unor acte suplimentarea, inculpatul a fost reţinut de câtre procuror şi apoi arestat de instanţa de judecată, cercetările fiind finalizate cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.