Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Instituţia Prefectului a prezentat Raportul de activitate pe anul 2018 Instituţia Prefectului a prezentat Raportul de activitate pe anul 2018
Azi, 11 februarie 2019, începând cu ora 10.00, la Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Judeţean Tulcea, Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea a prezentat Raportul de... Instituţia Prefectului a prezentat Raportul de activitate pe anul 2018

Azi, 11 februarie 2019, începând cu ora 10.00, la Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Judeţean Tulcea, Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea a prezentat Raportul de activitate pe anul 2018.

La şedinţa de bilanţ au participat, alături de prefectul judeţului Tulcea, domnul Lucian Furdui şi subprefectul judeţului Tulcea, domnul Corvin Bangu, prefectul judeţului Constanţa, domnul Dumitru Dan Jeacă, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, domnul Horia Teodorescu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Tulcea, domnii Dumitru Mergeani şi Petre Badea, administratorul judeţului, domnul Vasile Strat, viceprimarii municipiului Tulcea, Andaluzia Luca şi Petre Marinescu, primari de oraşe şi comune, şefii structurilor deconcentrate, precum şi alţi invitaţi.

Potrivit Raportului, prezentat în sinteză, la nivelul Instituției Prefectului Județul Tulcea, prin activitatea comisiei S.C.I.M. (Sistem Control Intern Managerial), dar și prin consultarea colectivului, în anul 2018 au fost stabilite 13 obiective generale dup[ cum urmează:

  • Asigurarea la nivelul județului a aplicării și respectării legii și ordinii publice;
  • Conducerea eficientă a instituţiilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale;
  • Realizarea politicilor naţionale de afaceri europene şi a planului de măsuri pentru intensificare a relaţiilor externe;
  • Asigurarea reprezentării Guvernului, a primului-ministru, prefectului și a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice locale din subordinea Guvernului;
  • Asigurarea realizării în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și monitorizarea realizării în teritoriu a reformei instituționale, a modernizării instituțiilor și autorităților publice;
  • Aplicarea măsurilor necesare pentru menținerea unui climat de pace socială, asigurarea comunicării cu toate nivelurile instituționale și sociale și pentru prevenirea tensiunilor sociale;
  • Asigurarea comunicării interne și externe, a colaborării cu toate instituțiile și autoritățile publice din județ, creșterea transparenței și a calității serviciilor acordate cetățenilor;
  • Organizare şi desfăşurarea în bune condiții a activităţii pentru situaţii de urgenţă, precum şi pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au caracter militar;
  • Exercitarea controlului de tutelă administrativă;
  • Creșterea eficienței aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu;
  • Gestionarea resurselor instituţiei cu eficienţa, eficacitate şi economicitate;
  • Eliberarea şi de evidenţa a paşapoartelor simple;
  • Regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculare.

Pentru eficientizarea activităţii, în anul 2018, în cadrul instituției prefectului au avut loc următoarele modificări în structura posturilor repartizate: 1 post de  consilier juridic, grad profesional debutant, a fost transformat  în consilier juridic, grad profesional asistent, în urma obținerii calificativului ”corespunzător”; 1 funcționar public de execuție, având funcția de consilier juridic, grad profesional principal, a promovat în funcția de consilier juridic, grad profesional superior; 1 funcționar public de execuție, având funcția de consilier, grad profesional principal, a promovat în funcția de consilier, grad profesional superior.

Activitatea de verificare a legalității actelor administrative

În ceea ce priveşte activitatea de verificare a legalității actelor administrative și a modului de aplicare a actelor normative în acțiuni planificate în intervalul 01 ianuarie – 31 decembrie 2018 au fost adoptate/emise şi comunicate de către autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul secretarilor unităţii administrativ teritoriale, conform prevederilor legale, un număr total de 19.675 acte administrative repartizate astfel: 229 hotărâri adoptate  de către Consiliul Judeţean Tulcea; 418 dispoziţii emise de către Preşedintele  Consiliului Judeţean Tulcea; 4546 hotărâri adoptate de către Consiliile locale ale unităţilor administrativ teritoriale (municipiul , oraşe şi comune) din judeţul Tulcea; 14.482 dispoziţii emise de către primarii unităţilor administrativ-teritoriale (municipiul , oraşe şi comune) din judeţul Tulcea.

Din totalul actelor administrative comunicate, precizate anterior, au fost verificate până în prezent un număr de 18362 (cca. 93,32%), fiind în curs de verificare, în acest moment, un număr de 1313 (6,68%), activitatea urmând a fi definitivată până cel mai târziu la jumătatea lunii martie a anului 2018.

Dintre actele administrative verificate au fost apreciate ca fiind adoptate/emise cu încălcarea prevederilor legale un număr de 72 de acte din totalul de 18362 (aprox. 0,39%).

Dintre cele 72 acte administrative apreciate ca fiind nelegale, 36 sunt hotărâri adoptate de către consiliile locale iar 34 sunt dispoziţii emise de către primar.

Comparativ cu anul 2017, se constată o scădere a numărului actelor administrative adoptate de autorităţile publice locale (24738 acte comunicate în 2017 respectiv 19675 comunicate în anul 2018) şi o creștere a numărului actelor apreciate ca fiind nelegale (39 acte considerate nelegale în 2017 faţă de 72 în cursul anului 2018), raportat la numărul de acte verificate până la data întocmirii  prezentului raport.

În ceea ce priveşte controale dispuse în urma sesizărilor și audiențelor înregistrate la Instituția Prefectului care au necesitat verificarea aspectelor sesizate la fața locului, în anul 2018 au fost înregistrate două astfel de controale: un control efectuat la Primăria comunei Pardina ca urmare a sesizării petiţiilor nr.11751//24.08.2018 şi 11772/24.08.2018; un control la U.A.T. Baia efectuat în data de 20.11.2018, ca urmare a sesizării d-lui Caraman Dumitru înregistrată la Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea sub nr.5916/2018 şi soluţionata prin Raportul nr.17004/06.12.2018.

În ceea ce priveşte instruirea secretarilor unităților administrativ-teritoriale cu privire al aplicarea actelor normative nou apărute, în scopul îmbunătăţirii standardelor profesionale ale secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale, au fost organizate periodic activităţi de îndrumare metodologică, respectiv: organizarea de întruniri  pe baza tematicii de control prezentate anterior; comunicarea în teritoriu a unui număr de 12 circulare cu privire la diferite acte normative, situaţii juridice ori cerinţe ale organelor ierarhice superioare; participarea secretarilor, alături de primari, la şedinţele Colegiului Prefectural; acordarea de audienţe şi asistenţă juridică cu privire la diferite situaţii/ speţe; monitorizarea şi evaluarea continuă a activităţii secretarilor  prin solicitarea de informaţii şi  rapoarte pe domenii diverse de activitate; invitarea şi participarea secretarilor la şedinţele Comisiilor judeţene constituite în scopul aplicării actelor normative  cu caracter reparatoriu.

Reprezentarea Instituției Prefectului la instanțele judecătorești

În anul 2018 au fost înregistrate pe rolul instanţelor de judecata 182 litigii în care Prefectul, Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea şi Comisiile organizate pe lângă Instituția Prefectului, în temeiul unor legi speciale cu caracter reparatoriu au fost parte, după cum urmează:  151 litigii civile;31 litigii contencios administrativ.

  1. a) Dintre cele 151 litigii civile: 143 litigii privind fondul funciar, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.18/1991, Legii nr.169/1997, Legii nr.247/2005, cu precizarea că 47 sunt dosare înregistrate în anul 2018 iar 96 sunt dosare înregistrate anterior anului 2018. Dintre aceste 143 litigii de fond funciar, 93 litigii se află în prezent pe rolul instanţelor de judecată, 3 dosare s-au perimat, şi 47 litigii au fost finalizate în cursul anului 2018.

– 1 litigiu având ca obiect fals intelectual; 2 litigii având ca obiect pretenţii; 1 litigiu având ca obiect desfiinţare înscrisuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea având calitate de reclamant; 1 litigiu având ca obiect contestaţie la executare; 1 litigiu având ca obiect ordonanţa preşedinţiala; 2  litigii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

  1. b) Pentru cele 31 litigii de contencios administrativ, situaţia este următoarea: 8 litigii privind anulare acte administrative, întemeiate pe art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004; 18 litigii privind anulare acte administrative; 1 litigiu privind suspendare act administrative; 4 litigii având ca obiect drepturi băneşti.

Aplicarea legilor fondului funciar

În perioada 01.01.2018-31.12.2018, activitatea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tulcea s-a concretizat prin desfăşurarea a 11 şedinţe, în plenul cărora au fost adoptate un număr de 388 hotărâri şi ulterior emiterea a 617 titluri de proprietate (din care 186 duplicate, 379 titluri noi emise în anul 2018 și titluri de proprietate rectificate şi 52 titluri rectificate prin referate ale Grupului tehnic de lucru).

S-au analizat propunerile înaintate de comisiile locale cu privire la atribuirea în proprietate de terenuri intravilane, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr.18/1991 republicată, Comisia judeţeană adoptând în acest sens un număr de 239 hotărâri.

De asemenea, au fost verificate şi revalidate documentaţiile întocmite de comisiile locale conform anexei 14 din H.G. nr.890/2005 pentru 7 (șapte) izlazuri comunale fiind emise ordine ale prefectului privind trecerea în proprietatea privată a izlazului validat  pentru orașul Sulina și comunele Casimcea, Cerna, Chilia Veche, Grindu, Niculițel și Ostrov.

Cu privire la aplicarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, s-au organizat, la sediul instituţiei, întâlniri de lucru cu primarii şi secretarii din următoarele unități administrativ teritoriale Tulcea, Măcin, Cerna, Ostrov, Sarichioi și Jurilovca, în cadrul cărora au fost discutate, punctual sau cu caracter general, problemele întâmpinate de aceștia în aplicarea Legii nr. 165/2013.

De asemenea, în anul 2018 s-au adoptat 5 hotărâri privind majorarea sau diminuarea rezervei de teren disponibil în vederea retrocedării, precum și rectificări ale situațiilor cererilor nesoluţionate. De asemenea, prin 2 hotărâri s-au revalidate diferite anexe.

Pe lângă acestea, în cursul anului 2018, Comisia judeţeană, prin Grupul tehnic de lucru, a soluţionat un număr de 263 petiţii şi 21 audienţe ale cetăţenilor, formulate cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate privată, precum şi a altor sesizări referitoare la aplicarea legilor fondului funciar.

În ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

Numărul total al notificărilor primite în baza Legii nr.10/2001 a fost de 1775. Ca urmare a acţiunilor de organizare, îndrumare şi control efectuate, din cele 51 de primării din judeţul Tulcea, un număr de 48 au finalizat aplicarea acestei legi.

În anul 2018, au fost  soluţionate  2 notificări, ce urmează a fi comunicate ANRP , alte 2 notificări fac obiectul unor negocieri cu unitățile administrativ – teritoriale  în vederea acordării măsurilor compensatorii prin echivalent iar 1 dosar se află pe rolul instanței de judecată.

Activitatea pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a mai constat şi în soluţionarea unui număr de 12 petiţii şi acordarea a 4 audienţe beneficiarilor actului normativ respectiv.

Pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, în anul 2018, activitatea Comisiei de aplicare a Legii nr. 9/1998 s-a concretizat în desfășurarea a 2 ședințe (mai și decembrie 2018)  fiind soluționate un număr de 14 cereri.

La nivelul Instituției Prefectului județului Tulcea  au fost înregistrate ( în total)  2087 cereri  din care:

– soluționate și comunicate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților  -2086 cereri ( 13 în cursul anului 2018);

– o cerere  restituită  de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților , aflată în lucru la Comisia Tehnică.

Activitatea Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr.9/1998 şi a Legii nr.290/2003 Tulcea a mai constat în soluţionarea unui număr de 9 petiţii.

Aplicarea Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor

români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa

Statistic, aplicarea Legii nr.290/2003 la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Tulcea se prezintă la 31.12.2018, astfel :total dosare constituite în baza Legii nr.290/2003 – 115; dosare soluționate și comunicate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților  -115.

Având în vedere datele prezentate, apreciem că aplicarea Legii nr. 290/2003 la nivelul județului Tulcea este finalizată.

Managementul Situaţiilor de Urgenţă

Pe parcursul anului 2018, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, a cărui componenţă a fost actualizată prin O.P. nr.149/02.07.2018 şi nr.297/22.11.2018 şi-a desfăşurat activitatea ȋn baza „Planului de activităţi al CJSU pentru anul 2018”, întrunindu-se ȋn 35 şedinţe (2 ordinare şi 33 extraordinare) ȋn cadrul cărora au fost adoptate 88 hotărâri.

Activităţile de prevenire au reprezentat o prioritate pentru toate instituţiile şi structurile cu atribuţii ȋn domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă. În cursul anului 2018 au fost organizate 5 exerciţii de simulare a unor situaţii de urgenţă, cu implicarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

În perioada analizată, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au fost luate măsurile necesare pentru prevenirea sau diminuarea pierderilor generate de ninsori viscolite, temperaturi extreme (caniculă, ger), ploi torenţiale, incendii, inundaţii şi băltiri, etc., în acest sens fiind emise 15 Ordine ale Prefectului.

Având în vedere confirmarea pestei porcine africane la nivelul judeţului Tulcea conform rezultatelor primite de la Institutul de Diagnostic de Sănătate Animală – Laboratorul Naţional de Referinţă Bucureşti în baza buletinelor de analiză, prin Hotărârea CJSU nr.77/28.06.2018 a fost aprobat Planul de Măsuri pentru realizarea asomării, uciderii și incinerării efectivelor contaminate de porci din fermele comerciale de pe raza județului Tulcea, plan elaborat de Centrul Local de Combatere a Bolilor Tulcea. Luând în considerare evoluţia virusului pestei porcine africane la porcii domestici cât şi la porcii mistreţi, precum și în ferme comerciale de pe raza judeţului Tulcea, începând cu data de 03.07.2018, ora 10.00, la nivelul judeţului Tulcea s-a declarat stare de alertă prin Hotărârea CJSU nr.79/03.07.2018. Până la finele anului 2018, restricțiile nu au fost ridicate.

Sezonul de iarnă 2018-2019 a debutat cu temperaturi specifice acestei perioadei. Intrarea ȋn sezonul de iarnă coroborată cu posibilitatea apariţiei unor fenomene meteo extreme pe fondul răcirii accentuate a vremii, a impus aplicarea măsurilor cuprinse ȋn Planul de măsuri privind activitățile necesare a fi organizate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea pentru perioada sezonului rece 2018-2019, elaborat de CJSU Tulcea.

Pe parcursul ȋntregii perioade a fost monitorizată permanent prezenţa la cursurile de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă destinate personalului cu funcţii de conducere din administraţia publică locală, conform „Planului de pregătire ȋn domeniul situaţiilor de urgenţă ȋn anul 2018”, organizate la Centrul zonal Bacău, fiind transmise adrese de atenţionare asupra obligativităţii prezenţei la aceste cursuri.

În ceea ce priveşte numărul informărilor transmise la Ministerul Afacerilor Interne cu privire la principalele probleme identificate ȋn gestionarea situaţiilor de urgenţă, în perioadă la care ne raportăm au fost transmise 43 adrese.

Obiective pentru anul 2019

Instituţia Prefectului-judeţul Tulcea are ca principale obiective strategice oferirea unor servicii publice de calitate şi implicarea în procesul de reformă precum şi de întărire a capacităţii administrative la nivelul judeţului Tulcea.

Pentru atingerea acestor obiective, va acţiona în scopul dezvoltării şi modernizării sale continue, ca entitate organizaţională, conform standardelor europene, în vederea eficientizării activităţii interne.

Printre obiectivele prioritare pe care instituţia noastră le are în vedere în anul 2019, exemplificăm:

-Organizarea alegerilor pentru Parlamentul European și pentru Președinția României;

-Conducerea eficientă a instituțiilor deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului;

-Realizarea politicilor naţionale de afaceri europene şi a planului de măsuri pentru intensificare a relaţiilor externe;

-Asigurarea realizării în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;

-Aplicarea măsurilor necesare pentru menținerea unui climat de pace socială, asigurarea comunicării cu toate nivelurile instituționale, sociale și pentru prevenirea tensiunilor sociale;

-Asigurarea funcționării eficiente a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;

-Asigurarea la nivelul județului a aplicării și respectării legii și ordinii publice;

-Exercitarea controlului de tutelă administrativă;

-Asigurarea reprezentării Guvernului, a primului-ministru, prefectului și a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice locale din subordinea Guvernului;

-Asigurarea  transparenţei utilizării fondurilor publice alocate prin respectarea legislaţiei privind asigurarea publicării pe site-ul instituţiei a bugetului alocat iniţial şi a rectificărilor ulterioare precum şi  a plăţilor efectuate ;

-Transparenţa achiziţiilor publice prin asigurarea publicităţii Programului anual al achiziţiilor publice şi utilizarea exclusivă a  mijloacelor electronice de achiziţii (conform Directivelor Uniunii Europene);

-Folosirea eficientă a fondurilor bugetare alocate pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii instituţiei.

 

   Biroul de presă