Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Lansare de carte–Dumitru Nicodim și Expoziție de pictură pe textile–Florentina Carpov Lansare de carte–Dumitru Nicodim și Expoziție de pictură pe textile–Florentina Carpov
Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea și Asociația Scriitorilor din județul Tulcea „AEGYSSUS” vă invită marți, 23 octombrie 2018, începând cu ora 15:00, la vernisajul... Lansare de carte–Dumitru Nicodim și Expoziție de pictură pe textile–Florentina Carpov

Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea și Asociația Scriitorilor din județul Tulcea „AEGYSSUS” vă invită marți, 23 octombrie 2018, începând cu ora 15:00, la vernisajul expoziției de pictură pe textile – Florentina Carpov și la lansarea volumului Simfonia 666. Demonica, în prezența autorului Dumitru Nicodim.

Dumitru Nicodim

Care semnează și cu pseudonimul Dumitru Nicodim-Romar, n. 16 februarie 1951, Jurilovca, județul Tulcea. Poet, prozator. Născut într-o familie de coloniști ardeleni din Petrilaca de Luduș, a rămas orfan după ce tatăl său, Trif Nicodim, a fost decăzut din drepturile părintești „pentru needucarea copiilor în spiritul moralei socialiste” și a fost ucis, ulterior, în propria casă. A fost asistat al caselor de copii din Năvodari și Tulcea. Absolvent al Facultății de Energetică, Universitatea Politehnică din București, doctor în energetică al aceleiași universități. Absolvent al Școlii Superioare de Jurnalistică și Relații Publice. Inginer constructor la numeroase hidrocentrale din țară și clădiri din Capitală. Redactor-șef al cotidianului Dreptatea (1990-1992). Lector la Facultatea de Energetică, Universitatea Politehnică. Autor a numeroase invenții și inovații. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Debut editorial cu volumul de versuri Poezii Amare, Editura Tornada, 1992. Poeme traduse în limbile engleză, franceză, italiană. Inclus în dicționarul lui Constantin Toni Dârțu, Personalități române și faptele lor, 1950-2000. Premii literare: Premiul pentru poezie al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România în 2009 pentru volumul Lebede albe calea iubirii.

OPERA: Poezii amare – versuri (1992); Casa lui David – roman (1996; ed. engleză David’s House 2010), Lacrimă cu Zăvor – versuri (1997); Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul – proză (1999); Poarta Albă – roman (2001); Altân Tepe – versuri, incluse în antologia Harmony, The Third World Congress of Poets (2001); Cusături Eterne – versuri (2007); Lebede Albe calea iubirii – versuri (2008; ed. franceză 2009); Cygnes Blancs –traducere în lb. franceză (2009); Umbra unui pom în flăcări – versuri (2010); Frunze albe pe fluviul Amur (2010); Omariada, – catrene (2012); Rubaiate – ed. româno-engleză, 2012; ed. româno-italiană, Rubâiyat, trad. Geo Vasile, 2012); Foglie d’autunno sul fiume Amour – versuri (2012); Romayades – catrene ed. româno-franceză (2013); Feuilles d’Automne (2015); Tratat de iubire (2017); Scoală-te și scrie (2017), Simfonia 666. Demonica (2018).

REFERINȚE CRITICE: B. Crăciun, D. Crăciun-Costin – Dicționarul scriitorilor români de azi, Iași: Porțile Orientului, 2011; C. Manole, Al. Olteanu, V. Zografi, Doru Munteanu, Geo Vasile, Alexandra Mihai, Nicolae Stoie, A.I. Brumaru, Pasquale Gerardo Santella. Sursa: http://www.usrbrasov.ro/dumitru-nicodim/

Evenimentele vor avea loc la sediul bibliotecii din strada Isaccei nr. 16 A – Foaier, parter și Sala de Festivități, etaj I. Vă așteptăm!